„Ziarul Financiar“, în ediţia tipărită de vineri 14 februarie, a publicat – sub genericul „Au trecut cinci ani, dar întrebarea rămâne: putea fi redusă povara creditelor imediat după ce a început criza în România?“ – un grupaj integrând puncte de vedere ale unor analişti şi oameni de afaceri, care au răspuns la o anchetă a ziarului pe această temă. Sintetizând punctele de vedere exprimate, „Ziarul Financiar“ a concluzionat: „BNR este responsabilă pentru două elemente importante: a crescut foarte mult rata dobânzii în 2008 şi a dat dovadă de foarte multă largheţe înainte de criză, când a permis majorarea gradului de îndatorare“.
Văd cum prinde contur, în unele dezbateri publice, tentaţia de a învinui Banca Naţională pentru că populaţia ar fi supraîndatorată la bănci şi că tocmai din această cauză consumul ar fi în suferinţă. Sunt voci ce repetă cu insistenţă: „Dacă BNR restricţiona creditarea, n-am fi ajuns aici!“… Ciudat, dar această învinuire este adusă cu înverşunare de aceleaşi voci care, în anii 2004-2008, criticau normele Băncii Naţionale privind „limitarea riscului de creditare“. De fapt, reglementările BNR nu făceau altceva decât ceea ce era firesc să facă: reduceau viteza de creştere a creditelor. Baca Naţională n-a intervenit dintr-o dată, în 2003, când a început să se extindă creditarea, cu măsuri dintre cele mai drastice. A înaintat pas cu pas, acţionând în raport cu evoluţia creditului şi, mai ales, cu capacitatea reală a populaţiei de a rambursa creditele solicitate. Aşa că normelor din 2003, aplicate începând de la 1 februarie 2004, le-au urmat altele, în vara lui 2005, apoi altele în 2006, în 2007, în 2008… Toate menite să atenueze riscul de creditare. Dacă, astăzi, aşa-numitele credite neperformante s-au înmulţit, ajungând la peste 20 la sută, principala cauză este însăşi criza, cu efectele ei: reduceri de salarii, pierderi de locuri de muncă, facturi mari la întreţinere şi multe altele.
Ancheta „Ziarului Financiar“, adunând mai multe puncte de vedere, pleacă de la ideea că BNR ar fi ratat în 2008 o „intervenţie rapidă“. Numai că lucrurile au avut un curs diametral opus. Tocmai asta a făcut Banca Naţională: a acţionat rapid. La Barcelona, guvernatorul Mugur Isărescu a rostit un discurs cu ocazia primirii ca membru corespondent al Academiei Regale de Ştiinţe Economice şi Financiare. Era în 21 februarie 2008. Guvernatorul BNR a descris pericolul destabilizator al „inovaţiilor“ toxice, adăugând că investitorii străini devin mult mai prudenţi în urma producerii şocurilor economice şi financiare.
Era un semnal important dat de BNR într-un moment în care pe piaţa noastră financiară dominant era optimismul. Semnal ce avea să fie amplificat după mai puţin de două luni, la Bucureşti, în sala de conferinţe „Mitiţă Constantinescu“ a Băncii Naţionale. La 17 aprilie 2008, într-o sesiune a Colocviilor de Politică Monetară, Dorina Antohi, directorul Direcţiei Politică Monetară, a prezentat o comunicare privind „Managementul lichidităţii din sistemul bancar“. Pe toate cele şapte ecrane din această sală se derulau informaţii de o importanţă cardinală, sintetizând (în termeni de strictă specialitate) schimbările ce aveau să intervină în tabloul politicii monetare. Momentul inaugurat în 1997, când BNR trecea din poziţia de creditor net în cea de debitor net al sistemului bancar, se apropia de sfârşit; 2008 anunţa revenirea BNR în poziţia de creditor al sistemului bancar şi al producerii unor schimbări importante în maniera de gestionare de către banca centrală a lichidităţii din sistemul bancar; era semnalat un posibil impact semnificativ asupra gestionării lichidităţii, din cauza unor fenomene de incertitudine în evaluarea ofertei şi cererii de lichiditate; se prefigura parcurgerea unei perioade de tranziţie, timp în care operaţiunile de absorbţie monetară vor alterna cu cele de injecţie monetară. Evocând, nu de mult, acest moment, guvernatorul BNR spunea (îngroşând desigur tabloul) că în timpul dezbaterii sala se golea treptat; la un moment dat „eu eram singurul ascultător“.
Recapitulez. La Barcelona, în februarie 2008, guvernatorul BNR avertiza că investitorii străini vor deveni atenţi la riscuri. Şi că zilele senine, cu miliarde şi miliarde de euro sosiţi în ţară, se vor rări. BNR văzuse criza ce avea să vină şi dăduse asigurări că „e în gardă“. De ce n-a redus dobânda-cheie încă din primăvara lui 2008, ci a urcat-o? Inflaţia era un motiv. Dar nu singurul. E drept, am scris că „în 2008, criza ameninţa să ne lovească prin câteva canale de transmisie, între care unul extrem de activ era inflaţia“. Care erau celelalte? Iată-le, aşa cum s-au conturat în analiza Şcolii de la BNR. Canalul comercial a încetinit creşterea exporturilor, într-o primă fază chiar le-a redus. Canalul financiar a limitat accesul la finanţare externă. Canalul cursului de schimb s-a reflectat în deprecierea monedei naţionale. Canalul încrederii a contribuit la retragerea investitorilor din ţările est-europene. Iar canalul efectelor de avuţie şi bilanţ a dus la deteriorarea activului net al populaţiei şi al companiilor.
Ceea ce anticipase BNR era deja realitate. Era tabloul unei ţări reale, şi nu imaginare, în care BNR îşi structura politica monetară. Banca Naţională era deja creditor net al sistemului bancar, după ce intrările de capital străin s-au atenuat în mod semnificativ. Această realitate, proprie anului 2008, făcuse necesară o întărire semnificativă a politicii monetare. Şi, deci, o dobândă-cheie în creştere.
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.02.2014
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
