ZF 24

Care sunt noutăţile din documentul care încheie oficial disputa de 516 de milioane de euro dintre stat şi Rompetrol?

Care sunt noutăţile din documentul care încheie oficial disputa de 516 de milioane de euro dintre stat şi Rompetrol?

Autor: Roxana Petrescu

29.01.2014, 14:06 1134

Hotărârea de guvern prin care este aprobat Memorandumul de înţelegere dintre statul român şi The Rompetrol Group (Olanda) acţionarul majoritar al Rompetrol Rafinare S.A., publicată în Monitorul Oficial pe data de 23 ianuarie, aduce o serie de completări memorandumului realizat în februarie 2013.

Astfel, tranzacţia privind pachetul de 26,69% pe care statul îl detine acum la Rompetrol Rafinare S.A., se va face "cu respectarea prevederilor legale referitoare la valorificarea şi administrarea participaţiei statului român."

Potrivit declaraţiilor lui Gabriel Dumitraşcu, omul care a semnat din partea statului român memorandumul cu Rompetrol, acest lucru înseamnă că vânzarea pachetului de 26,69% din acţiunile Petromidia se va face printr-o licitaţie în care orice investitor interesat este liber să participe. Totodată, preţul de 200 de milioane de dolari pe care Rompetrol l-a propus pentru pachetul de 26,69% ar putea fi un preţ de pornire.

Dacă în Memorandum este prevăzută înfiinţarea unui fond de investiţii româno-kazah, ale cărui proiecte ar trebui să ajungă la o valoare de 1 miliard de dolari în următorii şapte ani de zile, hotărârea de guvern arată că în cazul în care acest fond nu se va realiza, statul român are dreptul să solicite daune interese.

„În cazul în care, după stingerea tuturor litigiilor, The Rompetrol Group (Olanda) nu îndeplineşte angajamentele asumate po­tri­vit memorandumului referitoare la fond, Mi­nisterul Finanţelor Publice şi Agenţia Na­ţio­nală de Administrare Fiscală sunt man­da­tate să efectueze toate de­mer­su­rile prevă­zute de lege pentru instituirea unor măsuri asi­gurătorii/exe­cutorii, respectiv prin pro­mo­varea unor acţiuni judiciare/arbitrare, pre­cum şi să solicite, în condiţiile legii, daune interese.“

Tot în textul hotărârii publicat în Moni­torul Oficial se arată că Ministerul Eco­no­miei prin Departamentul pentru Ener­gie va desemna o societate nou-înfiinţată, cu capital integral de stat care să participe în acest fond.

Acum statul deţine 44,69% din Rom­petrol Rafinare, companie care ad­mi­nistrează rafinăria Petromidia din Năvodari, iar după tranzacţie va mai rămâne cu 18%. Statul român a ajuns însă să deţină această participaţie în contul unei creanţe de 688 de milioane de dolari (516 milioane de euro) pe care o avea de recuperat de la Rompetrol.

Povestea creanţei deţinute de stat la Rompetrol începe în anul 2003, când Adrian Năstase, Mihai Tănăsescu şi Dan Ioan Popescu au semnat ordonanţa prin care Petromidia, deţinută atunci de Dinu Patriciu, a primit facilitatea de a-şi transforma datoriile istorice - în valoare de 285 milioane de dolari, plus dobânzile şi penalităţile aferente, care au urcat cifra totală la 603 mil. dolari (571 mil. euro la acea vreme) - în obligaţiuni pe şapte ani. Obligaţiunile erau convertibile, iar Guvernul i-a lăsat emitentului dreptul de a decide dacă la scadenţă plăteşte banii sau converteşte obligaţiunile în acţiuni. Dinu Patriciu a vândut în 2007 grupul Rompetrol, lăsând povara răscumpărării obligaţiunilor pe umerii kazahilor de la KazMunayGaz, care au preluat grupul de la omul de afaceri român.

La scadenţă, kazahii i-au plătit statului numai 54 mil. euro din această creanţă pe care o moşteniseră de la Dinu Patriciu, fostul proprietar al Rompetrol Rafinare. Pentru restul de 516 mil. euro statul a primit fără să vrea acţiuni la Rompetrol, deţinând în prezent un pachet de 44,7% din acţiuni.

Statul a atacat în instanţă decizia de conversie a obligaţiunilor în acţiuni, iar conflictul a durat mai bine de doi ani, timp în care cele două părţi au negociat un memorandum care a fost aprobat de Guvern abia săptămâna trecută.

Citiţi textul complet al Hotărârii de Guvern care aprobă Memorandumul cu Rompetrol accesând linkul următor

http://www.monitoruloficial.ro/emonitornew/emonviewmof.php?fid=MS43MDUwMzgzMjA4MzQ0RSszMA

 
AFACERI DE LA ZERO