Compania Măr SRL din Drăgăşani, judeţul Vâlcea, producătorul de vin deţinut de familia Isărescu, a terminat anul 2018 cu un profit net de aproape 794.000 de lei, de peste ori ori mai mare decât în anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanţe. Acesta a fost anul cu cel mai înalt profit înregistrat de companie în ultimul deceniu.
Pe de altă parte, cifra de afaceri a companiei a ajuns la 3,46 milioane de lei, mai mare cu aproape 4% faţă de anul precedent.
Compania a avut în medie 21 de salariaţi, mai arată datele publice.
La Drăgăşani, familia Isărescu deţine atât circa 40 de hectare de viţă-de-vie, cât şi o cramă şi o pensiune cu sală de degustare.
Vinurile realizate de Casa Isărescu se găsesc în reţelele de magazine Annabella, Auchan, Carrefour, Kaufland, Mega Image, Metro şi Selgros, conform datelor de pe site-ul companiei. Crama produce vinuri din soiurile Cabernet Sauvignon, Sauvignon Blanc, Fetească Regală, Crâmpoşie selecţionată, Tămâioasă Românească, Merlot, Negru de Drăgăşani şi Syrah.