ZF 24

Ce vinuri bem în acest weekend, 3 vinuri pentru 3 seri. Recomandările lui Cătălin Păduraru, preşedintele IWCB-VINARIUM | 17 ianuarie 2020

17.01.2020, 18:08 1080

Un trecut „guru” al televiziunii, fost „endorser” al Caritas-ului clujean, ne convingea pe mine şi pe fratele meu, Adrian Păduraru, că avem crame (în)vechi(te) şi vinuri proaste. Se întâmpla acum vreo şase-şapte ani, pe vremea când nu mai era loc de o emisiune despre cultura vinului la TVR, iar noi încercam crearea unui produs oeno-media la o televiziune comercială.

Pentru a avea audienţă, ni se sugera să punem „reflectorul” pe această realitate vitivinicolă „monstruoasă”. Nu aveam cum să fim de acord, tocmai pentru că noi ştiam exact cât de repede şi de bine se schimbau cramele noastre. Am reuşit să facem o serie de emisiuni „pozitive” (nu puţine) în care am avut ca invitaţi oameni importanţi din societatea noastră, fără ca aceştia să aibă neapărat vreun racord profesional sau financiar cu Lumea Vinului, dar care înţelegeau vinul ca element al culturii. N-a fost bine pentru că realizam o emisiune care nu corespundea cu miturile bine sedimentate în mintea consilierului şef.

Banii noştri (aduşi de noi de la sponsori) s-au dus la canal. Canalul Banilor-TV. În engleză şi „ţeapă” sună mai bine, ce să-i faci...

Vestea bună e că, de atunci, avem din ce în ce mai multe crame frumoase, unele spectaculoase şi vinuri din ce în ce mai bune. A! Şi se pare că această faţă frumoasă a României vă vom putea-o prezenta din nou la TV. TVR.

 

1. Lacerta, Cuvee IX 2015- Cabernet Sauvignon, Merlot, Fetească Neagră, Shiraz

2. San Marzano – Negroamaro Salento 2016

3. Via Domnului - Cabernet Sauvignon 2018

1. Lacerta, Cuvee IX 2015- Cabernet Sauvignon, Merlot, Fetească Neagră, Shiraz

Şi uite aşa am ajuns la una dintre primele crame care s-au înscris, de la bun început, în competiţia „Top-crame”... de oriunde din lume.

La momentul în care ar fi trebuit (după părerea „marelui” realizator TV) să o ignorăm (că de rău n-aveam ce spune), Lacerta avea 7 ani de la înfiinţare.

Exploata peste 80 ha de vie, în unul dintre cele mai frumoase locuri din Dealu Mare: Finteşti. În această plantaţie găsim, pe lângă Cabernet Sauvignion, Merlot, Fetească Neagră, mai rarul (la noi) Blaufrankisch! Plus toate soiurile importante pentru vinurile albe. Inclusiv Riesling de Rhin.

Crama, cunoscută astăzi pentru nenumăratele evenimente pe care le găzduieşte, a fost realizată după planurile a doi arhitecţi tirolezi: V. Miklautz şi M. Gaertnet. Lacerta este, în mod cert(!), un punct de atracţie enoturistică.

Vinul vi-l recomand tot pentru „arhitectură”. Pare un ansamblu statuar dedicat celor patru soiuri Cabernet Sauvignon, Merlot, Fetească Neagră şi Shiraz (Syrah).

Artă pură: impact senzorial, consistenţă a mesajului, echilibru, contrapunct, universalitate.

Este un vin pe care, dacă-l porţi cu tine oriunde în lume, la orice degustare cu oameni care nu ştiu nimic despre România sau despre persoana ta, îţi va creşte brandul personal. Implicit îl va creşte şi pe cel de ţară.

Cui i se iveşte şansa să îşi facă o rezervă pentru o păstrare mai îndelungată, să nu o scape!

2. San Marzano – Negroamaro Salento 2016

Cine urmăreşte recomandările mele făcute aici, în Ziarul Financiar, s-ar putea să ridice din sprâncene găsind, pentru a doua oară, Negroamaro de la San Marzano.

Vă asigur că nu e vorba nici de lipsă de inspiraţie, nici lista vinurilor bune nu s-a terminat şi, nu, aici nu este vitrină de publicitate.

Revenirea la acest vin este dată de o (re)degustare recentă, întâmplătoare, fără încărcare profesională.

Am realizat că am spus prea puţin despre acest vin. Reduc descrierea la două coordonate (la care pot visa cei mai străluciţi vinificatori din cele mai bune zone viticole ale lumii): gustul pur de fruct, delicat învelit de un strat fin de ciocolată (cea mai bună pe care aţi gustat-o vreodată!) şi emoţia. O stare pe care o poţi avea doar la un crescendo simfonic sau la sfârşitul unui monolog magistral interpretat.

Faceţi cum stiţi, sunaţi-o pe d-na Carmen Savu (Parmafood), căutaţi pe internet, numai să vă bucuraţi de acest vin, să transformaţi o degustare într-o experienţă care va reseta memoria gustativă, rearanjând ierarhiile de preferinţe.

3. Via Domnului - Cabernet Sauvignon 2018

Ştiu bine că nu pot opri pricinoşii să comenteze titulatura cramei. E treaba lor. Pe cei pe care-i intereseaza vinurile bune îi invit să mai adauge încă unul în lista lor.

Să recomanzi vinuri deja consacrate(!), inventariate de marile ghiduri sau omniprezente în revistele şi site-urile internaţionale de influenţă, este simplu şi lipsit de riscuri.

Această abordare, însă, implică şi un neajuns. Dispariţia surprizei, a noului, a găselniţei şi înmormântarea dorinţei de a căuta, slăbirea rezistenţei în a deveni un neînsemnat procent al mulţimii.

La început de an, am onoranta misiune de a degusta unele din „contraprobele” de la ediţia precedentă a VINARIUM IWCB, vinuri care se păstrează pentru observaţii profesionale.

Am deschis Cabernet Sauvignon 2018, aşteptându-mă la un vin corect, cuminte. Un vin între Argint şi Aur.

Aveam să constat că fusese trimis în concurs mult prea devreme (juraţii evaluează vinul după logica „cum se prezintă acum”). În evoluţia sa din mai (luna VIANRIUM) până acum, adică în vreo opt luni, vinul a câştigat enorm. (O sugestie pentru producători: retrimiteţi vinuri care au mai fost jurizate şi în anii precedenţi. „Multiplu-medaliat”, ăsta da succes!) 

Presiunea economică face ca şi alte vinuri roşii româneşti să ajungă prea tinere în piaţă. Şi puţini sunt consumatorii care au posibilitatea (şi răbdarea) să le achiziţioneze în vederea păstrării până la expresia perfectă.

Acest Cabernet Sauvignon provine dintr-o plantaţie medie ca suprafaţă (aprox. 50 ha), înfiinţată în 2009 de o entitate cooperatistă formată din patru mănăstiri – Mănăstirea Ceptura, Mănăstirea Sfânta Maria (Urlaţi, Mănastirea Jercălăi), Mănăstirea Sfântul Nicolae (Chiţorani), Mănăstirea Turnu – şi Arhiepiscopia Bucureştilor.

Dupa cum v-aţi dat seama, podgoria se află în arealul preţios din Dealu Mare.

Adunând – terroir, vie sănătoasă, soi valoros, cramă nouă şi modernă, specialişti cu studii, rezultă un vin foarte bun.

Dacă vă plac vinurile roşii intens colorate, bine structurate, dar fără a fi agresive, dacă nu ţineţi la taninuri care să vă remodeleze obrajii pe interior, acesta este vinul potrivit.

Voi afla pentru Dvs. dacă s-a deschis Casa Aroma Viilor cu ale sale beciuri, construcţie centenară care ţine de aşezămintele monahale de mai sus. Dar astăzi începe weekend-ul şi am musafiri. Ce vin să aleg? Îmi puteţi face o recomandare?!

 
AFACERI DE LA ZERO