• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8325
  • Leu / USD4.6725
ZF 24

Centrele spa au ajuns la un business de 6 mil. euro şi 140.000 de clienţi anual. „Cea mai mare cerere este pentru spa-urile în interiorul hotelurilor“

Centrele spa au ajuns la un business de 6 mil. euro şi 140.000 de clienţi anual. „Cea mai mare cerere este pentru spa-urile în interiorul hotelurilor“

Centrele spa pot face mai atractiv un hotel, dar şi un oraş, din perspectivă turistică. În România, piaţa de wellness este abia la început

Autor: Mirabela Tiron

19.04.2014, 19:04 706

Oana Manole (34 de ani), cu o experienţă de 12 ani în management şi consultanţă spa, spune că marja de profit pentru un centru spa este de 5%-10%, însă poate ajunge şi la 25%-30% în cazul spa-urilor foarte bune.

„Anul acesta este mai mult interes pentru deschiderea de spa-uri în România. Cea mai mare cerere este pentru spa-urile în interiorul hotelurilor. Investiţia într-o astfel de facilitate creşte notorietatea brandului şi poate susţine businessul“, a spus Oana Manole, care conduce compania de consultanţă Spa D’Or, înfiinţată în urmă cu opt ani.

Ea a creat terapiile pentru spa-urile Eforea din cadrul hotelurilor  DoubleTree by Hilton din Oradea şi Hilton Baku (Azerbaidjan).

Piaţa locală de spa-uri se ridică la 6 milioane de euro şi 140.000 de clienţi. Cele mai multe spa-uri se găsesc în hotelurile de cinci stele, dar sunt şi câteva centre spa independente.

În România mai este mult loc de investiţii în astfel de centre, piaţa fiind la început. La nivel mondial, turismul de wellness, unul dintre cele mai dinamice sectoare, generează 439 miliarde de dolari anual, potrivit unui studiu prezentat la Congresul Global al Turismului de Wellness din New Delhi. Acelaşi studiu, citat de Manole, estimează până în 2017 o creştere a acestei industrii de până la 678,5 miliarde de dolari.

Oana Manole a fost  implicată în deschiderea a trei spa-uri Hilton în cadrul hotelului Hilton din Sibiu, Double Tree by Hilton din Oradea şi Hilton din Baku (Azerbaidjan), dar şi în managementul mai multor spa-uri, dar şi în traininguri în spa.

În câteva luni, spune ea, hotelurile Kronwell din Braşov, clasificat la patru stele, şi Ramada din Oradea vor deschide centre spa- Belaqva şi Riserva Spa. 

„Mai este loc de dezvoltare în România, o dezvoltare educată, care să mizeze pe o creştere a nivelului de pregătire al oamenilor din industrie şi implicit pe creşterea nivelului de servicii oferite. Se găsesc foarte greu oameni pentru industria de spa. Salarile variază între 1200 şi 2400 de lei în funcţie de experienţa terapeutului.“

Investiţia într-un centru spa depinde de foarte mulţi factori, în primul rând dimen­siunea acestuia şi componentele incluse (zona umedă şi termală, piscine, fitness, echipa­mente, dotări speciale etc.), de partenerii selectaţi, de personalul necesar. Investiţia poate ajunge la câteva milioane de euro.

Una dintre marile investiţii făcute într-un centru spa în provincie este cea din hotelul de cinci stele Hilton din Sibiu: 4 milioane de euro, adică 15% din investiţia totală în hotel.

Un centru spa bine administrat poate îmbunătăţi tariful mediu de cazare al unui hotel cu 15%, potrivit datelor din piaţă.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0061
Ieri: 4.9474
Azi: 4.6725
Diferență: -0,8825
Ieri: 4.7141
Azi: 5.8325
Diferență: -0,1353
Ieri: 5.8404
Azi: 4.8048
Diferență: -0,4599
Ieri: 4.8270