Ceramica Iaşi (simbol bursier CERE), al doilea producător de cărămizi din România, a înregistrat anul trecut o creştere cu 12,9% a cifrei de afaceri faţă de anul precedent, la 72,2 milioane de lei (16,3 milioane de euro), conform raportului anual publicat pe site-ul propriu, care urmează să fie aprobat de acţionari în AGA de la finalul lunii aprilie.
Cu toate astea, profitul net al companiei a continuat să scadă, societatea raportând un rezultat de doar 81.000 de lei, faţă de 2,21 milioane de lei în 2012. În ultimii ani, marjele de profit ale Ceramica Iaşi au fost tot mai mici, în ciuda evoluţiei pozitive a afacerilor. Anul trecut, de exemplu, societatea a avut cheltuieli peste cele bugetate, în principal din cauză că nu şi-a putut reduce cheltuielile salariale, a avut cheltuieli mai mari cu transportul produselor către clienţi şi a trebuit să plătească un impozit nou de 0,5% din cifra de afaceri (pe venitul din exploatarea resurselor minerale), se mai arată în raportul anual.
În schimb, conducerea companiei spune că în 2013 a observat primele îmbunătăţiri la nivelul pieţei construcţiilor, adică încetarea declinului pe segmentul construcţiilor rezidenţiale.