ZF 24

Cluj: Peste 800 de persoane la un miting faţă de defrişarea pădurilor, criticându-l pe Iohannis

Participanţii la protest, printre care se numără localnici din comuna Horea, judeţul Alba, şi din comuna Borşa, judeţul Maramureş, toţi îmbrăcaţi în costume populare, s-au adunat, sâmbătă după-amiază, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, având bannere cu mesaje precum "Noi vrem păduri, voi vreţi voturi. Facem trocul?”, "Milioane de dolari au ajuns doar la tâlhari”, "Codrul cu românu-i frate, voi străini nu-l aveţi parte”, "Salvaţi copacii”, "Protejaţi pământul”, "Nu tăiaţi copacii” sau "Lăsaţi natura în pace”.

Ei scandează "Romsilva, hoţie, cu Holzindustrie în cărdăşie”, "România trezeşte-te”, "Moţii se luptă cu hoţii”, "Afară, afară cu Holz-ul din ţară”, "DNA, DNA, rezolvaţi corupţia” şi "Uniţi salvăm Munţii Apuseni”.

Dan Mihali, vicepreşedintele Asociaţiei Composesorale Borşa - Maramureş, a declarat că guvernanţii "sunt pe o mână cu firmele străine care defrişează pădurile României".

"Participăm la acest protest faţă de defrişarea pădurilor şi credem că doar poporul, dacă suntem uniţi, putem să învingem aceşti guvernanţi care sunt pe o mână cu firmele străine, cum este Holz Industrie care defrişează 70% din masa lemnoasă a României. Dacă noi, poporul, nu ne opunem, vedem că guvernanţii nu o fac. Am avut mare speranţă în preşedintele Klaus Iohannis, dar sperăm că retrimiterea Codului Silvic spre reexaminare este doar ca urmare a faptului că a fost indus în eroare, pentru că altfel este o problemă mare”, a spus Mihali.

Un alt protestatar l-a criticat pe preşedintele Klaus Iohannis pentru că a trimis Codul Silvic spre reexaminare în Parlament, reproşându-i că a uitat de popor.

"Acum preşedintele face jocul străinilor, în defavoarea poporului. Să ne dea explicaţii despre această atitudine. A uitat cam repede că poporul român l-a ales, nu străinii”, a spus acesta.

Participanţii la miting au pornit într-un marş pe străzile din centrul municipiului Cluj-Napoca.

Şi la Alba Iulia, aproximativ 150 de persoane protestează faţă de defrişările ilegale, ei plecând într-un marş pe Bulevardul Transilvaniei şi scandând lozinci precum ”Uniţi salvăm pădurea”, ”Jos labele de pe pădurile României”, ”Nu corporaţia face legislaţia”.

Unii dintre participanţi au steaguri tricolore, iar alţii pancarte pe care scrie ”Nu mai tăiaţi pădurile”, ”Pădurea este casa mea” sau ”Holzindustrie - Kronospan, prăpăd”.

”Ce să mai salvăm, că am dat totul la străini. Acum când au tăiat tot facem demonstraţie. Eu am casa părintească în Apuseni şi vă spun că-mi este milă când văd cum au schilodit străinii pădurea din zonă”, a spus un bărbat care nu participa la protest, dar care trecea prin zonă.

Aproximativ 200 de oameni s-au adunat şi la Iaşi, ei plecând în marş pe Bulevardul Ştefan cel Mare, prin faţa sediului primăriei, şi având bannere pe care scrie ”Vrem livezi, păduri curate, nu pământuri defrişate” şi scandând, printre altele, ”Vrem teii înapoi”. La un moment dat, protestatarii au început să cânte imnul României.

Şi la Ploieşti, aproximativ 50 de persoane protestează faţă de tăierile ilegale de păduri.

Peste 1.000 de persoane s-au adunat, sâmbătă, şi în Capitală, pentru a protesta faţă de tăierile ilegale de păduri, oamenii urmând să plece într-un marş pe traseul Piaţa Victoria - Palatul Cotroceni - Palatul Parlamentului.

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, spunea că a luat act de acţiunile de protest programate pentru sfârşitul acestei săptămâni faţă de tăierile ilegale de arbori, pe fond susţinerii Codului Silvic şi împotriva monopolului. Declaraţiile au fost făcute în contextul în care Graţiela Gavrilescu anunţa un control al Ministerului Mediului la compania Holzindustrie Schweighofer, prin care se urmăreşte legalitatea achiziţionării de material lemnos tăiat din păduri de către această societate, care operează patru fabrici de prelucrare a lemnului, la Rădăuţi, Sebeş, Siret şi Comăneşti.

"Am luat act. Este un lucru normal, aşa cum şi eu sunt împotriva tăierilor ilegale, mi-aş dori ca toţi românii să fie împotriva tăierilor ilegale, este un drept de a manifesta. De aceea, am luat act de aceste mişcări care vor avea loc sâmbătă, pe fond de susţinerea Codului Silvic, şi împotriva monopolului, pentru că aici ajungem, şi a tăierilor ilegale şi împotriva monopolului. Codul Silvic reglementează, aduce un aport benefic pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi nu mai lasă la mâna unei singure societăţi şi unui singur om monopolul, astfel încât să nu mai poată nimeni să se dezvolte. Luând act de filmul care a circulat în presă, pentru mine a fost stupefiant să văd că există, şi la nivelul acesta, companie de la care ai anumite pretenţii, să se întâmple aşa ceva. De aceea, am dispus să fie făcut controlul, făceam chiar de luni, dacă ne puneam echipele în mişcare. A început deja, eu chiar spun că lucrurile trebuie să decurgă normal, să nu mai avem tăieri ilegale. Şi dacă lumea a considerat că este normal să facă acest protest, spun că nu e nici neconstituţional, nici ilegal, ci un mod de a-şi manifesta interesul pentru propria ţară. Tăierea ilegală este o problemă de ţară", a afirmat Gavrilescu.

Ministrul Mediului a declarat, vineri, că asupra preşedintelui Klaus Iohannis "planează o suspiciune" că nu ar fi de partea românilor pentru că nu a fost de acord cu Codul Silvic votat de Parlament şi a cerut reexaminarea legii.

Codul Silvic este reexaminat de Parlament la cererea preşedintelui Klaus Iohannis. Senatul a respins, săptămâna trecută, modificările solicitate prin cererea de reexaminare şi a votat legea în varianta iniţială.

Proiectul Codului Silvic va fi marţi în dezbaterea comisiei din Camera Deputaţilor, iar PSD îşi menţine poziţia de a adopta un Cod care să prevină şi să sancţioneze defrişări ilegale şi monopolul, a declarat, sâmbătă, premierul Victor Ponta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO