ZF 24

Companiile farmaceutice avanseaza pe fondul extinderii gripei porcine

27.04.2009, 10:53 19

Amenintarea gripei porcine la nivel pandemic, care a ucis pana in prezent 103 oameni in Mexic, va bucura o serie de companii farmaceutice si va lovi puternic in companiile de transport, informeaza Reuters.

Deja efectele gripei incep sa se vada in evolutia la bursa a companiilor, actiunile Biota Holdings din Australia, urcand luni cu 82%, ca urmare a lansarii pe piata a unui medicament inhalabil, Relenza, care a fost licentiat catre GlaxoSmithKline.

Relenza, cunoscut sub numele generic de zanamivir, este unul din cele doua medicamente care, impreuna cu Tamiflu, dezvoltat de Roche, par sa functioneze asupra acestei gripe, extinse in SUA si Noua Zeelanda.

Tamiflu promite sa fie la mare cautare in aceste zile, ca urmare a acestui fapt, actiunile Roche crescand cu 3,5% la bursa din Zurich.

De asemenea, titlurile companiei americane Novavax, care lucreaza la un nou tip de vaccinuri, au urcat vineri cu 75%.

Spre deosebire de companiile farmaceutice, companiile aeriene nu au acelasi noroc, titlurile acestora inregistrand caderi la Bursa, investitorii aratandu-si astfel temerile privind efectele pe care gripa le va avea asupra calatoriilor.

La bursele europene, actiunile liniilor aeriene au scazut in medie cu 8,9%-13,6%.

Analistii si traderii considera ca gripa porcina semnalata in Mexic, care s-a raspandit apoi in Statele Unite si Canada, va genera in piete o reactie similara cu panica creata de virusul SARS cu cativa ani in urma, cand principalii indici au inregistrat scaderi importante.

In plus, economia mondiala se confrunta in prezent cu o criza severa, in contrast cu prosperitatea din perioada aparitiei SARS in prim-planul opiniei publice internationale.

"Piata va resimti un fior neplacut odata cu raspandirea gripei porcine, din cauza amintirilor legate de virusul SARS. Amenintarea unei epidemii va aduce noi scaderi ale comertului mondial - am vazut cum SARS a taiat indicii cu cateva puncte, si asta se intampla intr-o perioada de prosperitate. Combina contextul de atunci cu vremurile grele de acum si efectele vor fi mai severe", a declarat un analist din Londra.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO