• Leu / EUR4.7612
  • Leu / GBP5.3976
  • Leu / USD4.2560
ZF 24

Concertare la SIF1: Bîlteanu & Company trebuie să vândă acţiuni de 43 mil. lei

Concertare la SIF1: Bîlteanu & Company trebuie să vândă acţiuni de 43 mil. lei

Dragoş Bîlteanu, preşedinte al CA şi director general al SIF Banat-Crişana. Sursa foto: Silviu Matei

Autor: Roxana Pricop, Stefan Musgociu

21 mar 2014 804

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a stabilit că Dragoş Bîlteanu, preşedinte al CA şi director general al SIF Banat-Crişana (SIF1), El Lakis Najib, membru în CA  la SIF, şi companiile Romenergo, Smalling şi Gardner (înregistrate în Cipru) acţionează concertat şi deţin 11,72% din acţiunile SIF şi îi obligă să vândă 6,72% din titluri pentru a se alinia la pragul legal de 5% din capital.

La ultimul preţ din piaţă, de 1,16 lei/acţiune, pachetul de 6,72% din capitalul SIF1 valorează 43 de milioane de lei. Potrivit legii, un investitor, singur sau alături de  persoane care acţionează concertat cu respectivul investitor, nu pot deţine mai mult de 5% din capitalul unui SIF.

Decizia luată de ASF vine însă cu un an întârziere întrucât Dragoş Bîlteanu alături de grupul de investitori care îl susţin şi-au impus deja controlul la SIF Banat-Crişana, prin consiliul de administraţie, şi au schimbat politica de dividende şi strategiile de investiţii ale SIF-ului. Mai mult, ASF a permis SIF-urilor să se cumpere între ele, şi prin astfel de tranzacţii încrucişate actualii conducători ai SIF-urilor îşi pot consolida influenţa.

Prevederile indicate din legea pieţei de capital arată că în termen de trei luni de la data depăşirii limitei de 5% din capitalul social al unei SIF, acţionarii aflaţi în această situaţie sunt obligaţi să vândă acţiunile care depăşesc limita de deţinere.

ASF a stabilit acţiunea concertată având în vedere unele declaraţii date de Bîlteanu, El Lakis Najib, Ali H. Lakis şi Romenergo, potrivit unei decizii emise, marţi, de instituţie.

În plus, ASF a avut în vedere că Smalling Limited şi Gardner Limited au cumpărat acţiuni SIF Banat Crişana cu bani împrumutaţi de la firma Cahuita Limited. Beneficiarul real al firmei Cahuita Lmited este Ali H. Lakis din Liban, potrivit informaţiilor fumizate ASF de Autoritatea de Supraveghere a Pieţei de Capital din Cipru şi obţinute prin intermediul Bank of Cyprus, se arată în decizia ASF. Ali H. Lakis este membru în CA al SIF Banat-Crişana.

Acţiunile SIF1 au scăzut ieri cu 0,85% până la un preţ de 1,16 lei/acţiune. La această cotaţie capitalizarea bursieră este de 642,1 mil. lei.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 21.03.2014

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7612
Diferență: 0,0231
Ieri: 4.7601
Azi: 4.2560
Diferență: -0,4561
Ieri: 4.2755
Azi: 5.3976
Diferență: -0,1073
Ieri: 5.4034
Azi: 4.2429
Diferență: 0,1558
Ieri: 4.2363