ZF 24

„Cred că peste 5 ani piaţa de anunţuri online va fi dominată de un singur jucător. Vom face tot posibilul să fim noi acela“

Cristina Gheor­ghiţoiu: A fost o decizie luată la nivel de grup prin care îşi doreşte să construiască un brand puternic pentru platforma de anunţuri online pe care le deţine în cele peste 100 de ţări

Autor: Ioana Nita

15.04.2014, 00:06 1854

După ce a investit câteva milioane de euro în brandul mercador.ro lansat în urmă cu patru ani, grupul sud-african Naspers schimbă acum numele site-ului de anunţuri online, un pariu de marketing destul de riscant.

 

 

Mercador.ro, cel mai mare jucător de pe piaţa locală de anunţuri online, şi-a schimbat numele în OLX.ro, ca parte a strategiei grupului sud-african Naspers de a uniformiza la nivel global brandul sub care activează pe acest seg­ment de piaţă, şi ca parte a unei strategii care vizează consolidarea poziţiei pe piaţă.

Naspers este unul dintre cei mai puternici jucători din industria locală online, grupul fiind, printre altele, acţionarul majoritar al eMag, cel mai mare retailer local de IT&C, al maga­zinului online Fashion Days, al platfor­mei de anunţuri autovit.ro, dar şi al procesatorului de plăţi PayU.

Grupul va continua să susţină investiţiile în platformă, fără a avea ca principal obiectiv în această perioadă veniturile. „Proiectul în sine este în stadiul de investiţii, iar grupul din spa­tele nostru îşi asumă această perioadă de investiţii pentru a-şi asigura câştigarea pieţei din România. Acesta este obiectivul nostru: de a câştiga piaţa de anunţuri online din România“, a declarat pentru ZF Cristina Gheor­ghiţoiu, business manager în cadrul OLX.ro. Ea nu a oferit detalii despre va­loarea investiţiilor Naspers realizate pe plan local. Compania a investit masiv în ultima perioadă în promovare, inclusiv prin campanii de publicitate pe TV.

Procesul de rebranding, care are loc la nivel de grup Naspers, implică şi platformele deţinute de sud-africani în alte ţări precum Ungaria, Polonia, Bulgaria, Belarus şi Kazahstan, acestea alăturându-se celor peste 100 de ţări în care este prezent brandul OLX.

Platforma OLX a fost fondată în 2006 de antreprenorii web Fabrice Grinda şi Alec Oxenford şi are sediul central la New York. Numele OLX provine din expresia „online exchange“, iar din 2010 este parte a grupului media Naspers. În cadrul procesului de rebranding al site-ului mercador.ro se vor opera schimbări în ceea ce priveşte numele şi logoul brandului, restul operaţiunilor din cadrul platformei urmând să se desfăşoare la fel ca în prezent – anunţurile vor fi în continuare gratuite, iar condiţiile şi modalităţile de cumpărare şi vânzare vor fi aceleaşi. De asemenea, pe noua platformă OLX.ro nu vor mai fi afişate deloc bannere publicitare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO