ZF 24

Ernst&Young: Antreprenorii vor continua să facă angajări

Ernst&Young: Antreprenorii vor continua să facă angajări

Autor: Claudia Medrega

06.06.2013, 19:24 1726

Cei mai buni antreprenori din lume vor continua sa faca angajari, atat in tarile de origine, unde au sediul central, cat si in strainatate, planurile de recrutare urmand sa fie influentate, in principal, de evolutia propriilor afaceri, potrivit unui studiu realizat de firma de audit si consultanta Ernst&Young.

Sondajul, realizat printre cei 200 fosti castigatori ai competitiei Ernst & Young Entrepreneur Of The Year (EOY), arata ca 78% dintre antreprenori intentioneaza sa creasca numarul de angajati in tarile de origine si in strainatate, cautand preponderent oameni cu experienta. De asemenea, sondajul arata ca femeile antreprenor intenţionează să angajeze mai mult in tarile de origine, decât omologii lor de sex masculin.

Deţinătorii titlului EOY derulează afaceri care generează, în medie, un venit de circa un miliard de dolari şi au o rată medie de creştere de peste 17% pe an.

Kofi Annan, fost secretar general al ONU timp de zece ani si castigator al premiului Nobel pentru Pace, a declarat la deschiderea evenimentului World Entrepreneur Of The Year, care se desfasoara in aceasta saptamana la Monte Carlo, ca somajul este adevarata problema la nivel mondial, in principal in randul tinerilor. El a aratat ca discutiile s-au concentrat pe cresterea economica, cursul de schimb sau evolutia inflatiei, dar se vorbeste foarte putin despre locurile de munca.

Potrivit datelor biroului european de statistică Eurostat, şomajul afectează 24% din tinerii de sub 25 de ani din zona euro. Această medie maschează un nivel de 56% în Spania şi de 38% în Portugalia.

Germania analizează împreună cu partenerii europeni cum să fie cheltuite cât mai eficient fonduri UE de 6 miliarde de euro după ce şomajul în rândul tinerilor a depăşit 50% în mai multe ţări membre.

Majoritatea antreprenorilor chestionati in cadrul sondajului realizat de Ernst&Young (78% din total) au sustinut ca cel mai important factor de impact asupra planurilor de recrutare va fi evolutia propriilor afaceri.

„Anul trecut, cei mai buni antreprenori din lume au demonstrat o rezistenţă remarcabilă în faţa condiţiilor de afaceri care s-au schimbat pe toate pieţele globale majore. În timp ce riscurile macroeconomice, cum ar fi criza din zona euro, încetinirea creşterii economice pe pieţele emergente şi impasul bugetar din SUA au amplificat incertitudinea investitorilor, cei mai importanti antreprenori vor, inca, sa recruteze in număr semnificativ”, spune Maria Pinelli, vicepresedinte global Ernst & Young.

Antreprenorii din România vor avea, începând cu anul 2014, oportunitatea să intre în competiţie cu alţi antreprenori din lume în cadrul programului Entrepreneur Of The Year, derulat de Ernst & Young la nivel mondial.

Corespondenta de la trimisul ZF la Monte Carlo, Claudia Medrega

 
AFACERI DE LA ZERO