ZF 24

FAN Courier termină acest an cu afaceri de 515 mil. lei, în creştere cu 29%

FAN Courier termină acest an cu afaceri de 515 mil. lei, în creştere cu 29%

Autor: Mădălina Panaete

14.12.2016, 09:24 709

FAN Courier, liderul pieţei locale de curierat rapid, estimează că va încheia acest an cu afaceri în creştere cu 29% faţă de anul precedent, ca efect al investiţiilor în flotă, în depozite, dar şI în softuri şI personal. Astfel, compania va ajunge în acest an la o cifră de afaceri de peste 515 mil. lei (116 mil. euro), conform calculelor ZF. Compania a alocat în acest an peste 18 milioane de euro în investiţii, bani care au fost direcţionaţI inclusiv către un nou hub în Braşov.

”2016 a fost un an plin de surprize, care a început în ianuarie – februarie cu volume la fel de mari ca şi în noiembrie-decembrie ale anului anterior, adică mult peste media anului.  Toate industriile cu care lucrăm au înregistrat creşteri, însă este ştiut deja faptul că, în ultimii doi-trei ani, comerţul electronic a fost domeniul cu cea mai mare rată de creştere. Ne dorim şi ne aşteptăm ca şi în anul 2017, cifra de afaceri să îşi menţină tendinţa de creştere organică, sănătoasă”, a declarat Felix Pătrăşcanu, cofondator al FAN Courier.

FAN Courier a investit anul acesta 18 milioane de euro, cu aproape 50% mai mult decât în 2015, principalele direcţii către care au fost direcţionate fondurile fiind flota auto - 12 milioane euro,  finalizarea HUB Braşov şi reamenajare HUB-uri Bucureşti - 4 milioane euro, training personal -350.000 euro, IT şi softuri. În 2017, prioritare rămân investiţiile în flotă, imobiliare, tehnologia informaţiei, dar şi alte investiţii.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO