Fostul preşedinte al Peru, Alberto Fujimori, a fost eliberat din închisoare, după mai bine de 15 ani de detenţie. Sute de susţinători i-au înconjurat maşina în timp ce acesta părăsea închisoarea Barbadillo din Lima.
Curtea Constituţională a ţării a restabilit graţierea prezidenţială acordată acum şase ani lui Fujimiro, în vârstă de 85 de ani, notează BBC.
El este o figură care provoacă multe divergenţe, fiind încarcerat pentru corupţie şi încălcarea drepturilor omului în timpul mandatului. Fostul preşedinte ispăşea o pedeapsă de 25 de ani de închisoare în momentul graţierii sale.
Fujimori a părăsit închisoarea purtând o mască pe faţă, susţinut de doi dintre copiii săi, Kenji şi Keiko Fujimori, care a pierdut ultimele alegeri prezidenţiale cu o diferenţă foarte mică.
Pentru susţinătorii săi, Alberto Fujimori a fost preşedintele care a salvat Peru de două „rele gemene”: terorismul şi colapsul economic. Pentru adversarii săi, el a fost un om puternic şi autoritar care a călcat în picioare instituţiile democratice ale ţării pentru a se menţine la putere.
Fiu al unor imigranţi japonezi, deceniul la putere al dlui Fujimori, din 1990 până în 2000, în care a condus cu o mână de fier, a fost marcat de o serie de răsturnări de situaţie dramatice.
Reprimarea de către guvernul său autoritar a două insurecţii violente a dus la moartea a aproximativ 69.000 de persoane.
La câţiva ani după ce şi-a încheiat preşedinţia, Fujimori a fost găsit vinovat de luare de mită şi abuz de putere şi a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru încălcarea drepturilor omului, inclusiv pentru că a autorizat o serie de asasinate comise de escadroanele morţii.
Când a fost condamnat la închisoare în 2009, la vârsta de 70 de ani, majoritatea peruanilor au presupus că fostul lider îşi va petrece restul vieţii în închisoare.
Însă, în decembrie 2017, a fost dus din închisoare la spital din cauza unor probleme de sănătate. El suferea de tensiune arterială scăzută şi de un ritm cardiac anormal.
În aceeaşi lună, Fujimori a fost graţiat de preşedintele Pedro Pablo Kuczynski, după ce medicii au declarat că boala sa era incurabilă, adăugând că închisoarea reprezenta un "risc grav pentru viaţa sa".