România va găzdui, la Mioveni, un proiect pilot de construcţie a unui reactor nuclear experimental, care va fi realizat printr-o investiţie de un miliard de euro de firma italiană Ansaldo Nucleare, în parteneriat cu agenţia italiană ENEA şi Institutul de Cercetări Nucleare (ICN) Piteşti. Cele trei instituţii vor colabora în baza unui memorandum semnat ieri, în prezenţa ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă.
Proiectul, numit ALFRED, vizează construirea unui reactor nuclear de generaţie viitoare, răcit cu plumb, care se vrea mai eficient şi mai sigur decât modelele funcţionale acum la scară comercială în lume. Centrala nucleară va avea puterea de 125 MW, echivalent cu o zecime din puterea centralei de la Cernavodă, şi ar putea deveni operaţională în jurul anului 2025.
Opţiunea pentru România ca gazdă a proiectului vine în contextul în care statele nou-aderate la Uniunea Europeană pot utiliza fondurile de coeziune pentru a acoperi o parte din investiţie. Un studiu Deloitte comandat de Comisia Europeană şi citat de promotorii proiectului susţine că valoarea investiţiei ar putea fi acoperită în proporţie de 80-95% din fonduri europene publice şi private, restul urmând să fie suportat de ţara gazdă.
Alt avantaj al României este că opinia publică este favorabilă energiei nucleare. România este una dintre puţinele ţări europene care îşi propune extinderea programului nuclear, prin construirea a încă două reactoare pentru centrala de la Cernavodă. De altfel, statul de origine al celor două firme partenere ale ICN şi-a închis toate centralele nucleare în 1990, iar populaţia a respins ferm reactivarea acestora.
"Nu ştim când va reveni fisiunea nucleară în Italia, dar vrem ca industria italiană să fie pregătită la nivel tehnologic pentru acel moment", a spus Giovanni Lelli, comisar ENEA, Agenţia Naţională pentru Tehnologii Noi, Energie şi Dezvoltare Economică Sustenabilă.
"România pentru noi este ca a doua ţară, deoarece doar aici am avut posibilitatea să ne exersăm competenţele noastre primare. Faptul că instituţiile şi companiile italiene împreună cu instituţiile din România pot promova acest proiect este un semnal important pentru Europa", a arătat şi Roberto Adinolfi, CEO Ansaldo Nucleare.
Compania italiană a luat parte, începând din anii '80, la construcţia primelor două unităţi de la Cernavodă. În cadrul proiectului ALFRED, Ansaldo va fi lider de consorţiu, ENEA va conduce grupul tehnic, iar ICN se va ocupa de managementul proiectului.
"Sperăm ca tehnologia dezvoltată cu partenerii italieni va reprezenta un pas către un sector nuclear mai sigur şi mai eficient. România îşi păstrează opţiunea pentru dezvoltarea sectorului nuclear şi acordăm multă atenţie acestui proiect", a spus ministrul Niţă.
Guvernul a aprobat luna trecută o hotărâre pentru includerea proiectului ALFRED pe lista de proiecte prioritare finanţate din fonduri europene. Potrivit notei de fundamentare a actului, beneficiul pentru România ar urma să fie crearea a cel puţin 300 de locuri de muncă pentru specialişti de înaltă calificare, cât şi "oportunităţi semnificative" pentru furnizorii de servicii şi echipamente, în perioada de operare a instalaţiei, adică peste 15-20 de ani.