ZF 24

O veste proastă pentru americani: Preşedintele Joe Biden a fost diagnosticat cu o leziune precanceroasă

O veste proastă pentru americani: Preşedintele Joe Biden a fost diagnosticat cu o leziune precanceroasă

Autor: Andrei Şerbănescu

25.11.2021, 11:25 342

Preşedintele american Joe Biden a fost supus săptămâna trecută unei colonoscopii în cadrul căreia i s-a extirpat un polip  „cu o creştere lentă, dar considerată a fi precanceroasă”. Medicul Casei Albe consideră că în urma intervenţiei este necesară o îngrijire medicală suplimentară, relatează Reuters.

Polipul a fost identificat ca un „adenom tubular”, similar cu cel pe care Biden l-a extirpat în 2008, potrivit declaraţiilor doctorului Kevin O’Connor.

El a spus că recomandă supravegherea de rutină şi o viitoare colonoscopie în următorii 7 – 10 ani.

Biden i-a transferat pentru scurt timp puterea vicepreşedintelui Kamala Harris, în timp ce acesta a fost supus procedurii medicale, făcând-o prima femeie care a deţinut frâiele prezidenţiale din istoria Statelor Unite.

Pe lângă colonoscopie, Biden a fost supus unui examen fizic, medicul Casei Albe declarând vineri că preşedintele este „sănătos” şi „apt pentru serviciu”.

Biden, în vârstă de 79 de ani, este cea mai în vârstă persoană care a preluat funcţia de preşedinte al SUA, ceea ce duce la un mare interes pentru sănătatea şi bunăstarea sa.


 

AFACERI DE LA ZERO