Dezvoltatorul cu capital românesc One United Properties, controlat de Andrei Diaconescu şi Victor Căpitanu, estimează venituri de 6 milioane de euro din chiriile din clădirea de birouri One Tower, care până în prezent este închiriată în proporţie de 40%, a spus Victor Căpitanu, cofondator al One United Properties.
„Pentru One Tower aşteptăm venituri din chirii de 6 mil. euro. Până acum este închiriată în proporţie de 40% de companii din sectorul farmaceutic, companii de consultanţă sau case de avocatură. Lucrările de construcţie la One Tower din ansamblul One Floreasca City sunt în grafic, turnul a ajuns la nivelul PĂ12 (parter şi 12 etaje) din 16 etaje, urmând să fie livrat în trimestrul IV al anului următor“, a spus Victor Căpitanu.
One Tower face parte din proiectul imobiliar multifuncţional One Floreasca City care cuprinde trei componente integrate într-un ansamblu deschis: fosta hală Ford, care va fi restaurată şi modernizată într-un spaţiu de retail operat de Auchan România, o clădire de birouri de clasă A – One Tower şi trei blocuri cu apartamente – One Mircea Eliade. Clădirea de birouri One Tower va avea o suprafaţă închiriabilă de 23.867 mp, 460 de locuri de parcare, staţii de încărcare pentru maşini electrice şi parcare pentru biciclete.