Stie cineva dintre noi care este suma exacta care se duce in total la bugetul central, la cel local, la fondurile de asigurari de stat si la companiile de stat?
Adica stie cineva cu cat contribuie romanii, sub o forma sau alta, la stat, in diferitele sale pungi?
Cautati pe internet sau analizati bugetele si va sigur ca nu va va fi usor sa aflati. Va fi aproape imposibil. Mai mult decat atat - pot pune pariu ca nici ministrul de finante nu stie.
Nici eu nu stiu cu exactitate, insa – pe paza datelor adunate din multiple surse - am incercat sa aproximez cat mai bine - cat pleaca de la contribuabili, cine decide pe acesti bani si pe ce se duc ei.
Cateva concluzii si totodata cateva anomalii se desprind cu certitudine:
- Politicul care reprezinta statul si birocratia politica ajunge sa administreze semnificativ mai mult decat banii ramasi in administrarea indivizilor care-i produc.
Peste 100 miliarde de euro anual ajung sub o forma sau alta la dispozitia si in administrarea statului, fata de numai cateva zeci care raman in administrarea si la dispozitia cetatenilor pentru a plati bunuri si servicii si pentru economii si investitii.
- Toate administratiile locale luate impreuna, adica in administratiile locurilor in care oamenii isi petrec peste 90% din timp, gestioneaza sub 20% din toti banii care ajung la stat, sub 20 miliarde de euro.
- Oamenii primesc, in medie, o pensie cel mult la jumatate din cat au contribuit, fiind fiecare privati in viata lor, in medie, de peste 60.000 euro fiecare, doar prin pilonul 1 de pensii. Echivalentul unui kg. de aur isi retine statul din viata noastra, de la 99% dintre noi. Nu de la cei ce beneficiaza de pensii speciale, desigur.
- In medie, fiecare roman contribuie pe parcursul vietii sale la bugetele publice ce merg in directia asigurarii sanatatii cu mult peste 150.000 euro, adica cu echivalentul unui an intreg de spitalizare in conditii foarte bune, la un pret de sute de euro pe noapte. Suntem chiar asa de bolnaviciosi, cu totii?
- Veniturile statului generate de impozitele pe consum, desi implica consum de factori primari de productie - resurse naturale si timp al oamenilor, alocat altora - sunt mai mici de 1/3 din veniturile totale ale statului. Diferenta vine in principal din 3 surse:
- impozitarea utilitatii oamenilor si a activelor lor pentru care au muncit in trecut – in speta impozitele pe venit, proprietate si capital,
- din impozitarea eficientei utilizarii factorilor de productie – adica a profitului si
- din contributii obligatorii pentru servicii pe care oamenii nu le vor utiliza la nivelul platit, deci pentru servicii supraevaluate (sanatate si pensii).
- Veniturile statului generate din impozitarea punerii la dispozitie de resurse naturale limitate si / sau neregenerabile apartinand tuturor cetatenilor romani sunt mai mici de 1% din totalul veniturilor bugetare.
- Veniturile statului, generate de gestionarea propriilor active sunt nesemnificative in raport cu valoarea acestora, fiind de maxim cateva procente din veniturle bugetare.
- Veniturile statului obtinute pe baza valorificarii propriilor bunuri si servicii oferite cetatenilor sunt de sub 1% din veniturile bugetare.
- Desi in mediul rural traiesc peste 90% din timp cca 50% dintre cetateni, in administrarea administratiilor comunale ajung numai cca 5% veniturile bugetare, iar administratia centrala ajunge sa dispuna de peste 50% din veniturile colectate de la cetateni.
- Oricat ar creste incasarile bugetare, cheltuielile cresc cu o viteza semnificativ mai mare, de 30 de ani incoace, viteza imprumuturilor ajungand la o medie de aproape 100 euro / luna / cetatean.
Aceste 10 reale anomalii structurale sunt numai cele mai importante, care apar la o prima analiza macro. Tot o anomalie generatoare de prejudicii este si scaderea continua a puterii de cumparare a banilor, a economiilor oamenilor, datorata expansiunii monetare, sistemului bancar. Si mai sunt si altele.
Din nefericire, cerere si presiune din partea cetatenilor pentru corectii nu prea se manifesta, implicit partidele politice nu au astfel de transformari necesare in agenda.
Dar, daca vrem sa punem ordine in lucruri, in organizare si in finantele publice, daca ne dorim sa preintampinam un aparent inoxerabil “drum catre servitute” (cum il numea Hayek), ce poate conduce la tragedii viitoare, toate cele 10 concluzii mentionate vor trebui avute in vedere.
