ZF 24

Orange vine cu un configurator online pentru abonamente. Perioada minimă poate fi şi de o lună

Orange vine cu un configurator online pentru abonamente....

Autor: Adrian Seceleanu

07.10.2014, 00:00 2983
Orange, liderul pieţei locale de telefonie mobilă, a lansat un serviciu care le permite clienţilor care intră în programul Orange Young (accesibil celor care au vârste între 18 şi 35 de ani) să îşi configureze online propriul plan tarifar - alegând volumul de date inclus, numărul de minute şi de SMS-uri naţionale, potrivit unui anunţ al operatorului. O premieră pe piaţa locală de telefonie mobilă, serviciul poate fi utilizat pentru a configura abonamente cu o perioadă contractuală de 12 sau 24 de luni, dar şi de o lună, şi pot fi achiziţionate şi împreună cu un telefon mobil la preţ redus. În cazul contractelor pe 12 sau 24 de luni clienţii pot reconfigura în fiecare lună resursele incluse (net, minute şi SMS-uri naţionale) cu condiţia ca tariful lunar rezultat să fie egal sau mai mare cu cel din luna precedentă. Tariful minim pentru un abonament configurat online este de 9 euro. Clienţii care configurează online un asemenea abonament primesc automat minute şi SMS-uri nelimitate în reţeaua Orange şi acces nelimitat la portalul m.orange.ro. 
 
Dacă abonamentul trece de 14 euro pe lună utilizatorul primeşte SMS-uri naţionale nelimitate, iar de la 20 de euro în sus acesta include şi apeluri naţionale nelimitate. „Lansarea configuratorului online pentru abonamente reprezintă o evoluţie naturală în mediul online şi digital prin care dăm clienţilor noştri libertatea să îşi personalizeze ofertele” a declarat Mădălina Ghiţă, Consumer Marketing Manager, Orange România. Anterior compania lansase pe site o aplicaţie care le permitea clienţilor să îşi configureze extraopţiunile pentru cartelele preplătite.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels


AFACERI DE LA ZERO