ZF 24

Parlamentarii vor fi judecaţi de instanţe comune

Mediafax Foto

Autor: Andi Manciu

17.06.2013, 20:57 254

Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat ieri un amendament al UDMR prin care este eliminată competenţa exclusivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a judeca speţele parlamentarilor aşa încât cercetarea acestora să poată fi realizată de instanţele comune.

Membrii Comisiei de revizuire au adoptat cu majoritate de voturi eliminarea din textul Legii fundamentale a prevederii „urmărirea şi trimiterea în judecată penală (a parlamentarilor, n.r.) se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie“.

Astfel, în Constituţia revizuită ar rămâne prevederea că „deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor“.

Senatorul PNL Tudor Chiuariu a declarat că urmarea concretă a adoptării, în Comisia de revizuire a Constituţie, a acestui amendament constă în aceea că parlamentarii vor fi judecaţi de către instanţele competente material, ca toţi cetăţenii, fără a mai exista o competenţă specială.

„Există un amendament al UDMR, care a fost adoptat. Urmarea concretă e că nu va mai exista o competenţă specială pentru deputaţi şi senatori şi vor fi judecaţi de către instanţele competente material, potrivit legii, ca toţi cetăţenii“, a spus Chiuariu.

Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 18.06.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO