Novo Nordisk Fonden, fundaţia întreprinderii Novo Nordisk A/S, va colabora cu Nvidia Corp. pentru a construi un supercalculator în Danemarca, destinat cercetării şi inovării în domeniul sănătăţii, al ştiinţelor vieţii şi al tranziţiei ecologice, raportează Bloomberg.
Cercetătorii din sectoarele public şi privat din Danemarca vor putea utiliza calculatorul, care va funcţiona pe baza tehnologiei AI a Nvidia, fiind unul dintre cele mai puternice computere din lume, potrivit unui comunicat oficial.
Fundaţia Novo s-a angajat să aloce aproximativ 600 de milioane de coroane (87 de milioane de dolari) pentru finanţarea centrului de supercomputere, în timp ce Fondul de Export şi Investiţii al Danemarcei contribuie cu 100 de milioane de coroane. Eviden, o unitate a grupului Atos, va livra şi instala maşina, denumită Gefion, cel mai probabil în a doua jumătate a anului 2024.