ZF 24

Plafoanele pentru programul "Prima Casă” au fost suplimentate cu 500 mil. lei

Plafoanele pentru programul "Prima Casă” au fost suplimentate cu 500 mil. lei
05.06.2016, 00:00 197

Ministerul Finanţelor a transmis miercuri către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), cât şi către băncile participante la programul Prima Casă datele privind alocarea plafoanelor pe fiecare instituţie bancară în parte,

Astfel, băncile care au primit plafoane sunt Alpha Bank, Creditcoop, Banca Românească, Banca Transilvania, Bancpost, Leumi, BCR, BRD, CEC, Credit Agricole, Garanti, ING Bank, Intesa Sanpaolo, Marfin, OTP Bank, Piraeus Bank, Raiffeisen Bank şi UniCredit Bank.

Suplimentarea plafonului total de garantare pe anul 2016 aferent programului Prima Casă cu 500 milioane de lei a fost aprobat pe 18 mai prin hotărâre de guvern. Măsura răspunde solicitărilor potenţialilor beneficiari ai programului şi ţine cont de dinamica semnificativ crescută a volumelor garantate în cadrul programului.

Până în prezent au fost emise peste 181.897 garanţii, pentru finanţări în valoare de peste 3,50 miliarde de euro, echivalentul a 15,6 miliarde de lei.

AFACERI DE LA ZERO