Companiile au la dispozitie în prima jumătate a acestui an peste 5 miliarde de euro în programe de finanţare nerambursabilă, care se vor lansa pe piaţă, fiind vizate investiţii în energie verde, producţia de materiale de construcţii, industrie alimentară, agricultură şi altele, arată o analiză a firmei de consultant REI.
Cel puţin opt programe de finanţare sunt deja deschise sau în curs de a fi lansate de autorităţi în acest an.
„Este una dintre cele mai mari şi mai importante alocări de fonduri nerambursabile pentru companiile prezente în România de la aderarea la UE, în 2007, iar programele de finanţare susţin investiţii în sectoare cheie care pot dezvolta economia şi atrage investitori de proporţii la nivel local. Lucrăm şi suntem în discuţii cu foarte multe companii care pregătesc investiţii importante la nivel local, iar cea mai mare parte iau în calcul sprijin nerambursabil atât de la Guvern, sub forma ajutoarelor de stat, cât şi prin accesarea de fonduri europene. Vedem progrese inclusiv la nivelul Ministerelor, care au recrutat personal specializat, care au anunţat digitalizarea anumitor procese cheie, prin urmare suntem optimişti şi ne aşteptăm ca 2024 să fie un an mult mai bun ca 2023”, a declarat Roxana Mircea, managing partner REI Grup.
Printre cele mai mari programe de finanţare din prima jumătate a acestui an sunt:
- Programul Tranziţie Justă (PTJ)
- Sesiune: deschisă, 20.12.2023 - 20.03.2024;
- Sprijin: sub formă de granturi de maximum 200.000 EUR / cuprinse între 200.000 şi 8 mil. EUR;
- Doar pentru judeţele Hunedoara, Gorj, Dolj, Prahova, Galaţi şi Mureş;
- Alocare totală: 1 mld. EUR (est.);
- Solicitanţi eligibili: start-up, IMM, întreprinderi mari;
- Obiectiv program: atenuarea impactului socio-economic al tranziţiei la neutralitatea climatică pentru judeţele Hunedoara, Gorj, Dolj, Prahova, Galaţi şi Mureş;
- Autoritate responsabilă: Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE)
- Detalii apel: https://mfe.gov.ro/ptj-21-27/
- Fondul pentru Modernizare în România - Programul cheie 1: Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei
- Sesiune: în curs de deschidere (T1 est.);
- Sprijin nerambursabil: pana la 20 mil. EUR / proiect;
- Direcţii investiţionale:
- Autoconsum: alocare 500 mil. EUR / cca. 45-50% grant / 350.000 EUR / MW (est.)
- Producţie: alocare 550 mil. EUR / 100 - 130.000 EUR / MW (est.)
- Alocare totală: 1,050 mld. EUR
- Solicitanţi eligibili: start-up, IMM, întreprinderi mari;
- Autoritate responsabilă: Ministerul Energiei (ME)
- Detalii apel: https://energie.gov.ro/category/fondul-pentru-modernizare/
Programul Fond pentru Modernizare a debutat în luna noiembrie a anului trecut, odată cu sesiunea dedicată sectorului agriculturii, unde fermierii au putut accesa 150 milioane euro din cei peste 500 milioane euro puşi la dispoziţie de MADR. Spre finalul anului a fost lansată şi sesiunea dedicată autorităţilor publice, unde exerciţiul a fost unul competitiv, pe principiul „primul venit - primul servit”.
Peste 700 de primării şi consilii locale au depus proiecte în prima zi a sesiunii, unde echipa REI a reuşit să asigure o cotă importantă din proiecte, de peste 20% dintre acestea.
„Pentru viitoarele sesiuni de proiecte pentru fotovoltaice sau baterii de stocare prin programul Fond pentru Modernizare, ce vor debuta în perioada următoare, recomandăm beneficiarilor ca la depunerea proiectului să fie pregătit Studiul de fezabilitate şi obţinut Certificatul de urbanism, iar la contractare se va solicita Avizul Tehnic de Racordare (ATR). Este unul dintre cele mai aşteptate programe de finanţare din acest an, iar interesul este foarte ridicat”, a precizat Roxana Mircea.
- INVESTALIM (sesiunea 2 - 2024)
- Sesiune: în curs de deschidere (T1 est.);
- Sprijin nerambursabil: minimum 500.000 EUR
- Cofinanţare: minim 25%
- Domenii eligibile: industria alimentară, procesare, panificaţie CAEN: 1011, 1012, 1013, 1020, 1031, 1032, 1039, 1041, 1051, 1061, 1071, 1081
- Solicitanţi eligibili: start-up, IMM, întreprinderi mari
- Autoritate responsabilă: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Regionale (MADR)
- Alocare totală: 450 mil. EUR (est.)
- Detalii apel: https://www.madr.ro/docs/minister/2023/program-guvernare-2023-2024-agricultura.pdf
Prima sesiune a programului INVESTALIM s-a derulat, iniţial, în perioada 27 octombrie - 27 noiembrie, iar pentru că interesul a fost foarte ridicat, MADR a prelungit sesiunea cu încă 30 de zile. În total, pe acest prim apel, au fost depuse 49 de proiecte, valoarea investiţiilor, cu tot cu confinanţare, depăşind 1 miliard de euro, unde totalul ajutoarelor de stat solicitate a depăşit 300 de milioane de euro, respectiv mai mult decât dublul alocării din sesiune.
„Există discuţii la nivelul Ministerului pentru o creştere a alocării pentru sesiunea 2 din acest an, la peste 450 de milioane de euro, însă momentan se analizează acest detaliu. Interesul rămâne foarte ridicat, iar noi avem zilnic discuţii cu clienţi importanţi din domeniul agro-alimentar pentru proiecte importante de producţie. Aproximativ 20% din proiectele depuse pe prima sesiune a INVESTALIM au fost intermediate de REI, iar investiţiile au vizat procesarea cărnii, panificaţie sau producţie/rafinare ulei şi se ridică la circa 220 milioane euro”, a declarat Roxana Mircea.
- Managementul deşeurilor - Reciclare – PNRR
- Sesiune: deschidere - februarie - martie (est.)
- Obiectiv: dezvoltarea şi modernizarea sistemelor de management al deşeurilor municipale
- Sprijin nerambursabil: între 500.000 EUR şi max. 8,4 mil. EUR/proiect
- Solicitanţi eligibili: IMM, întreprinderi mari
- Alocare totală: 220 mil. EUR
- Autoritate responsabilă: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP)
- Detalii apel: https://pnrr.mmap.ro/managementul-deseurilor/
- Lista codurilor CAEN eligibile:
- 3821 - tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase;
- 3822 - tratarea şi eliminarea deşeurilor periculoase;
- 3832 - recuperarea materialelor reciclabile sortate;
- 3831 - demontarea (dezasamblarea) maşinilor şi echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor
- 3811 - colectarea deşeurilor nepericuloase;
- 3812 - colectarea deşeurilor periculoase.
Amânată şi întârziată de aproximativ 2 ani, Managementul deşeurilor este una dintre cele mai aşteptate scheme de finanţare de către companiile care doresc să investească în fabrici de reciclare. Bugetul intiţial anunţat de MMAP se ridica la peste 280 milioane euro, însă alocarea din prezent a scăzut la circa 220 milioane euro.
- CONSTRUCTPLUS - Ajutor de stat pentru industria materialelor de construcţii
- Sesiune: 15 februarie – 15 martie 2024;
- Obiectiv: Producţia de materiale de construcţii;
- Alocare totală: 150 mil. EUR (est.)
- Solicitanţi eligibili: start-up, microîntreprinderi, IMM, întreprinderi mari
- Autoritate responsabilă: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT)
- Sprijin nerambursabil: până la 57,75 mil. EUR (întreprinderi mari), respectiv 70% intensitate maximă ajutor de stat
- Domenii eligibile: producţie materiale de construcţii, din următoarele clase CAEN:
- 1623 – Fabricarea altor elemente de dulgherie şi tâmplărie, pentru construcţii;
- 2223 – Fabricarea articolelor din material plastic pentru construcţii;
- 2312 – Prelucrarea şi fasonarea sticlei plate;
- 2331 – Fabricarea plăcilor şi dalelor din ceramică;
- 2332 – Fabricarea cărămizilor, ţiglelor şi a altor produse pentru construcţii, din argilă arsă;
- 2342 – Fabricarea de obiecte sanitare din ceramică;
- 2351 – Fabricarea cimentului;
- 2352 – Fabricarea varului şi ipsosului;
- 2361 – Fabricarea produselor din beton pentru construcţii;
- 2362 – Fabricarea produselor din ipsos pentru construcţii;
- 2363 – Fabricarea betonului;
- 2364 – Fabricarea mortarului;
- 2369 – Fabricarea altor produse din minerale nemetalice, n.c.a.;
- 2370 – Tăierea, fasonarea şi finisarea pietrei;
- 2399 – Fabricarea altor produse din minerale nemetalice, n.c.a.;
- 2511 – Fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice;
- 2512 – Fabricarea de uşi şi ferestre din metal;
- 2732 – Fabricarea altor fire şi cabluri electrice şi electronice.
Anunţat de anul trecut, CONSTRUCTPLUS este cel mai aşteptat program de finanţare pentru companiile specializate în producţia de materiale de construcţii. Cu un Ghid consolidat deja lansat pe piaţă, intrat in sedinţa de Guvern de joi - 11 ianuarie, apelul ar urma să se deschidă din 15 februarie şi va fi deschis timp de o lună.
„Avem zeci de discuţii şi proiecte în pregătire pe această schema de finanţare, atât de aşteptată de producătorii de materiale de construcţii, unul dintre cele mai importante sectoare de investiţii la nivelul ţării. Deşi alocarea este relativ redusă raportat la cererea existentă în piaţă, ne dorim ca MEAT să ia în calcul creşterea alocării pentru ediţiile ce vor urma, similar ceea ce se negociază în cazul INVESTALIM”.
- Granturi pentru dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate - PNRR
- Alocare totală: 150 mil. EUR
- Finanţare: min. 500.000 EUR – max. 3 mil. EUR/proiect
- Sesiune: T1 2024
- Solicitanţi eligibili: a) microîntreprinderi, IMM, societăţi cooperative care deservesc interesele membrilor prin investiţiile prevăzute în proiect; care realizează investiţii în active corporale şi/sau necorporale pentru automatizări şi robotică destinate fluxurilor tehnologice, integrate cu soluţii digitale şi b) întreprinderi care activează într-unul din următoarele domenii (CAEN): 5829, 6201, 6202, 6203, 6209, 6311, 6312, 6399
- Domenii vizate: industrie alimentară, industrie prelucrătoare, construcţii, industrie auto, transport şi distribuţie, servicii adresate populaţiei, turism şi alte domenii eligibile
- Cheltuieli eligibile: achiziţii de active corporale şi necorporale, achiziţii de tehnologii blockchain, achiziţii de active corporale şi necorporale securitatea cibernetică, achiziţii de sisteme de inteligenţă artificială, machine learning, augmented reality, virtual reality, achiziţia de servicii de date şi cloud computing, cheltuieli eligibile ale proiectelor de cercetare
- Autoritate responsabilă: Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE)
- Programele Regionale 2021-2027 - finanţare investiţii IMM
- Calendar lansări apeluri: PR CENTRU = ian. 2024, PR VEST = martie-aprilie 2024, PR SUD MUNTENIA = martie-aprilie 2024, PR SUD-VEST = martie-aprilie 2024
- Finanţare: min. 20.000euro – max. 3mil. euro, contribuţie proprie de cca 30%
- Solicitanţi eligibili: microîntreprinderi, IMM
- Cheltuieli eligibile: construire spaţii, achiziţie echipamente, software etc.
- Alocare totală: 700 mil. EUR (IMM);
- Beneficii urmărite: dezvoltarea şi modernizarea tehnologică a IMM, creşterea IMM dinamice cu orientare spre sectoarele de specializare inteligentă, creşterea investiţiilor productive în IMM, creşterea capacităţilor tehnologice, achiziţia de competenţe specifice.
- Planul Naţional Strategic 2023-2027 (alocare: 938 mil. EUR)
- DR-20 Investiţii în sectorul zootehnic: alocare aprox. 220 mil. euro – lansare apel T1 2024
- DR-22 Investiţii în condiţionarea, depozitarea şi procesarea produselor agricole şi pomicole: alocare aprox. 210 mil. euro – lansare apel T1 2024
- DR-15 Investiţii în exploataţiile pomicole: alocare aprox. 150 mil. euro – lansare apel T1 2024
- DR-13 Achiziţii de utilaje agricole pentru sectorul vegetal: alocare aprox. 100 mil. euro – lansare apel T1 2024
- DR-14 Investiţii în fermele de mici dimensiuni: alocare 108 mil. euro – lansare apel T1 2024
- DR-16 Investiţii în sectorul legume şi/sau cartofi: alocare aprox. 150 mil. euro – lansare apel T1 2024
Pe lângă cele 8 mari programe de finanţare anunţate pentru acest an, alte scheme se află în pregătire la ministere, printre acestea numărându-se o nouă versiune a schemei reglementate de HG 807/2014, care în ultimii ani a fost cea mai importantă soluţie de sprijin pentru companiile specializate în producţie, o nouă sesiune pentru schema reglementată de HG 959/2022, dedicată industriilor prelucrătoare, RePower EU, un amplu program de finanţare dedicat creşterii eficienţei energetice şi a independenţei de combustibilii fosili, precum şi alte programe din PNRR, care reprezintă încă circa 40 miliarde de euro bani pentru investiţii şi dezvoltare, atât a sectorului public, cât şi a celui privat.