ZF 24

Reprezentanţii sindicatelor din industrie vor fi primiţi de ministrul delegat pentru Dialog Social

Reprezentanţii sindicatelor din industrie vor fi...

Autor: Ovidiu Bărbulescu

13.03.2014, 13:32 11

Aproximativ 800 de persoane, din toate sindicatele din industrie, protestează, joi, la sediul Guvernului, cerând soluţionarea urgenţă a OUG privind producerea energiei din surse regenerabile, oprirea suprataxării energiei electrice şi liberalizarea rapidă a preţului la gaze naturale.

Sindicaliştii Cartel Alfa şi cei ai federaţiilor membre din industrie au anunţat marţi protestele, spunând că vor să solicite premierului să convoace de urgenţă o şedinţă comună cu toţi factorii implicaţi, pentru a stabili modificările legislative referitoare la regimul energiei regenerabile şi liberalizarea preţului la gaze şi energie.

Potrivit sindicaliştilor, lipsa de acţiune a Guvernului duce la pierderi deosebit de mari prin închiderea sau restrângerea activităţilor sectoarelor de producţie industrială, care vor avea ca efect pierderea a mii de locuri de muncă.

Protestele au fost anunţate de preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Solidaritatea Metal, Gheorghe Sora.

Joi, premierul Victor Ponta s-a întâlnit, la Guvern, cu mai mulţi miniştri pentru o discuţie privind Legea certificatelor verzi, la Palatul Victoria venind ministrul Economiei, ministrul delegat pentru Energie, dar şi ministrul Justiţiei.

El s-a întâlnit şi cu reprezentanţii conducerii Alro Slatina, iar premierul Victor Ponta a dat asigurări oficialilor companiei că Guvernul sprijină intrarea în vigoare a legii privind certificatele verzi până miercuri, 19 martie.

În 26 februarie, preşedintele Traian Băsescu a sesizat Curtea Constituţională în cazul OUG 57/2013 privind producerea energiei din surse regenerabile.

Băsescu a arătat în sesizarea de neconstituţionalitate trimisă Curţii Constituţionale că, în opinia Comisiei Europene, procedura de notificare şi pre-notificare, impusă de Articolul 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, nu a fost respectată, fapt ce poate atrage declanşarea unei proceduri de infringement împotriva României.

Preşedintele a precizat că OUG 57/2013, aprobată prin legea transmisă spre promulgare, modifică schema de ajutor de stat SA 33134 2011/N-RO.

"Guvernul României a emis această Ordonanţă de Urgenţă în data de 4 iunie 2013, ea fiind publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 335 din data de 7 iunie 2013, cu intrare în vigoare la data de 1 iulie 2013. Drept urmare, în data de 24 iunie 2013 Comisia Europeană a transmis o scrisoare către Reprezentanţa Permanentă a Comisiei Europene, prin care precizează faptul că nu a fost transmisă nicio prenotificare, în sensul alineatului (3) al Articolului 108 din Tratat, privind modificarea schemei de ajutor de stat", a arătat preşedintele în sesizare.

Departamentul pentru Energie arăta, după sesizarea CC, că a respectat toate procedurile în relaţia cu Comisia Europeană la modificarea legislaţiei privind producţia de energie regenerabilă, precizând că preşedintele Traian Băsescu nu a luat în calcul "date esenţiale ale procesului de comunicare cu CE".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels


AFACERI DE LA ZERO