ZF 24

Romania Libera: Primaria Timisoara, acuzata ca vrea sa dea tunuri imobiliare

06.12.2007, 09:38 25

Prefectul de Timis, Ovidiu Draganescu, a atacat ieri Primaria Timisoara din cauza unui proiect aprobat de Consiliul Local in luna octombrie. Proiectul se refera la asocierea municipalitatii cu o firma pentru a reabilita Parcul Copiilor din oras. Conform lui Draganescu, municipalitatea vrea sa dea un "tun imobiliar" si sa distruga spatiul verde din parc, pentru a ridica mai multe constructii.

"Am citit caietul de sarcini si ceea ce intentioneaza Primaria e sa dea un tun imobiliar. Vor sa transforme vechiul tunel al trenuletului, prin compartimentare, in discoteca, sala de biliard, club de sah si alte jocuri logice. Vor sa mai faca mici restaurante cu terase, teren de mini-golf si cricket. Toate acestea presupun constructii pe spatiul verde, lucru nepermis prin lege", a spus prefectul. Acesta a adaugat ca daca primaria nu va retrage hotararea de consiliu, o va ataca in contencios. "Asocierea va fi facuta pe 25 de ani, daca nu o oprim acum, timisorenii vor vedea peste 20 de ani acolo poate si blocuri turn", a adaugat Draganescu. Romania Libera

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels


AFACERI DE LA ZERO