ZF 24

„Se simte că România a lăsat răul în urmă. E un loc în care să faci business“

Federico Ghizzoni. Foto Mihai Dăscălescu

Federico Ghizzoni. Foto Mihai Dăscălescu

Autor: Razvan Voican

29.04.2014, 00:07 1934

România stă mai bine decât m-aş fi gândit, se simte un echilibru pozitiv pe care este greu să-l regăseşti în multe alte părţi ale Europei, este clar că răul a rămas în urmă şi că aici e un loc bun pentru business, afirmă Federico Ghiz­zoni, CEO al UniCredit Group, unul dintre cele mai mari conglomerate bancare europene, cu active de 846 de miliarde de euro.

„România este o piaţă importantă pentru noi. Şi nu e retorică goală când spun asta. Avem o viziune pozitivă asupra viitorului, mai ales că banca locală a dovedit că poate reac­ţiona bine şi în vremuri dificile. Este bine plasată pentru noul ciclu de creştere economică”, afirmă bancherul italian care conduce Uni­Credit Group de trei ani şi jumătate.

Ghizzoni, 58 de ani, s-a aflat săptămâna trecută la Bucureşti într-o vizită de 36 de ore - prima de când a preluat postul de CEO al UniCredit Group pe 30 septembrie 2010. El s-a întâlnit cu manageri din echipa locală şi cu o serie de clienţi impor­tanţi. De asemenea, a avut o întrevedere cu premierul Victor Ponta.

Citiţi în continuare pe ZF Corporate declaraţiile lui Federico Ghiz­zoni despre: 

- evoluţia poziţiei Unicredit pe piaţa din România 

- aşteptările pentru următorii cinci ani 

- relaţia dintre grupul italian şi Ion Ţiriac, care controlează 45% din acţiunile băncii din România 

- impactul conflictului din Ucraina asupra afacerilor Unicredit ; explicaţii privind provizioanele realizate de grup 

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
GERARD BAKER la Gala ZF 2024 (Editor global, The Wall Street Journal)