Smithfield Prod, o companie controlată de chinezii de la WH Group, a cărei activitate se învârte în jurul abatorului din comuna Freidorf, judeţul Timiş, a ajuns la afaceri de 897,7 mil. lei (circa 200 mil. euro) în 2016, în creştere cu 16% faţă de anul precedent, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.
Compania cu acţionariat chinez, angrenată în activităţi de producţie şi conservare a cărnii, a înregistrat anul trecut o pierdere de aproape 30 mil. lei, Smithfield Prod având 967 de salariaţi, potrivit datelor publice.
Smithfield Prod a fost cel mai mare exportator de carne din România în 2016, potrivit unui clasament realizat de Institutului Naţional de Statistică (INS) după valoarea exporturilor din 2016.
Chinezii de la WH Group mai deţin în România şi compania Smithfield Ferme, cu activităţi în creşterea porcinelor, care a realizat afaceri de 732,7 mil. lei (163 mil. euro) anul trecut, în creştere cu 13% faţă de anul precedent. Anul trecut Smithfield Ferme a încasat un profit de 89,3 mil. lei, rezultate obţinute cu ajutorul a 1.141 salariaţi, potrivit datelor publice.
Grupul Smithfield deţine peste 50 de ferme active şi produce peste un milion de porci comerciali pe an, potrivit reprezentanţilor companiei.
România deţinea un efectiv de 4,7 milione de capete de procine la sfârşitul anului 2016, în scădere cu circa 220.000 de capete faţă de anul precedent, potrivit INS. Principalii competitori ai Smithfield sunt producătorii de carne de porc Premium Porc, Porkprod şi alţii.