În ultimii trei ani, din 4 ianuarie 2017 până în 5 februarie 2020, România a avut patru prim-miniştri şi îl aşteaptă, în aceste zile, pe al cincilea. În medie, nouă luni pe căciulă de premier, mai rău ca în regimul fanariot, când domnii erau scurtaţi de cap în medie o dată la doi ani. De ce să te mai miri? Miercuri, la prânz, când a început discuţia pe moţiune, bursa era pe verde. BET-ul era la un plus de 0,2% şi, după ce banchetul politic s-a încheiat cu demiterea guvernului şi musafirii politici au plecat, bursa închidea cu un plus de 0,7%.
S-a decuplat mediul de business de politică? Este România o societate atât de aşezată, iar mecanismele pieţei atât de solide încât economia a devenit imună la factorii exogeni?
De toate câte un pic. Pe de altă parte, criza era previzibilă. Guvernul funcţiona în minoritate, având în faţă un Parlament ostil. Prin urmare, mental, oamenii erau pregătiţi.