• Leu / EUR4.7260
  • Leu / GBP5.3065
  • Leu / USD4.2193
ZF 24

Subscrierile în oferta Romgaz s-au închis. Cererea de acţiuni pe tranşa de retail a ajuns la 3,9 miliarde de lei, de două ori mai mare decât toată oferta

Subscrierile în oferta Romgaz s-au închis. Cererea de acţiuni pe tranşa de retail a ajuns la 3,9 miliarde de lei, de două ori mai mare decât toată oferta

Autor: Andrei Chirileasa

31 oct 2013 3305

​Perioada de subscriere în oferta publică iniţială (IPO) prin care statul vinde pe bursă 15% din acţiunile Romgaz Mediaş, cea mai valoroasă companie pe care o are în portofoliu, s-a încheiat la ora 13:00.

Până la ora 13:30, în sistemul bursei s-au înregistrat ordine de subscriere pentru 121,5 milioane de acţiuni, la 32 de lei, valoarea totală ajungând la 3,9 miliarde de lei (875 de milioane de euro). Aceste ordine sunt doar pe tranşa de retail, unde pot subscrie persoane fizice şi firme care nu au ca obiect de activitate investiţiile financiare.

Nivelul subscrierilor poate creşte în continuare, având în vedere că intermediarii mai pot introduce în sistem până diseară ordinele primite de la investitori până la ora 13:00.

Numărul de acţiuni subscrise pe această tranşă este de două ori mai mare decât numărul de acţiuni vândute de stat în ofertă, de 57,8 milioane de acţiuni. Tranşa de retail reprezintă însă doar 15% din întreaga ofertă, adică 8,672 milioane de acţiuni, astfel că gradul de suprasubscriere este de 14 ori. O parte din ordinele de subscriere au fost susţinute prin credite acordate investitorilor de cele mai mari bănci locale, BCR şi BRD.

Statul are însă posibilitatea de a aloca un pachet mai mare de acţiuni pe această tranşă, adică 20% sau chiar 25% din numărul total de acţiuni vândute în ofertă, şi să reducă tranşa investitorilor instituţionali, unde au subscris fondurile de investiţii, fondurile de pensii, SIF-urile şi alţi investitori calificaţi locali sau străini. Nivelul subscrierilor de pe tranşa instituţionalilor nu este public. Investitorii instituţionali au putut subscrie acţiuni în intervalul 24-32 de lei. În funcţie de preţul final, statul poate încasa între 1,39 mld. lei (310 mil. euro) şi 1,85 mld. lei (415 mil. euro).

Nivelul neaşteptat de mare al subscrierilor de pe tranşa de retail, care impune alocarea unui pachet mai mare pe această tranşă ajută statul să crească preţul final al ofertei, care se stabileşte pe tranşa investitorilor instituţionali.

Subscrierile realizate de investitorii de retail arată că nu era necesar ca oferta Romgaz să se deruleze concomitent şi pe bursa de la Londra, prin vânzarea de certificate de depozit. Statul a acceptat această variantă la propunerea consorţiului de intermediere condus de Goldman Sachs, din care mai fac parte Erste, BCR şi Raiffeisen Capital&Investment, care a susţinut că oferta Romgaz ar fi fost prea mare pentru a găsi finanţare doar pe bursa de la Bucureşti.

Principalele valute BNR - marţi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7260
Diferență: 0,0233
Ieri: 4.7249
Azi: 4.2193
Diferență: -0,1136
Ieri: 4.2241
Azi: 5.3065
Diferență: 0,2645
Ieri: 5.2925
Azi: 4.2262
Diferență: 0,0947
Ieri: 4.2222