ZF 24

Un IT-ist şi-a transformat pasiunea pentru biciclete într-un business de 150.000 de lei

Un IT-ist şi-a transformat pasiunea pentru biciclete într-un business de 150.000 de lei

Zilnic, peste 30 de persoane trec pragul atelierului şi pentru că este amplasat în centrul Bucureştiului, tânărul spune că 10% dintre clienţi sunt turişti străini

Autor: Maria Tufan

08.08.2015, 10:47 5331

Alexandru Samoilă (35 de ani), un consultant IT care atunci când nu se află în faţa calculatorului participă la curse de mountain bike, a hotărât să îşi tran­sforme pa­siunea pen­tru ci­clism şi să inves­teas­că 30.000 de euro într-un concept nou pe piaţă, deschizând în martie  un atelier-cafenea.

Undeva pe lângă Piaţa Romană, într-un vechi garaj, se găseşte astăzi Atelier Pinion, un loc în care, aşteptând să ţi se repare bicicleta, poţi comanda o cafea sau o bere artizanală.

„Povestea atelierului a început acum vreo doi ani când, tot mergând pe la con­cursurile de mountain bike şi căutând mai apoi cu disperare un loc în care să-mi repar bicicleta, m-am gândit ce bine ar fi să găsesc un spaţiu mai pe gustul meu, unde să pot sta şi de vorbă cu oamenii, cu prietenii, şi să şi beau ceva. Şi cumva de acolo, ne-am hotărât să renovăm garajul acesta vechi al familiei şi să ne apucăm de amenajat barul, luând naştere conceptul atelierului-cafenea“, a povestit Alexandru Samoilă, proprietarul Atelier Pinion. 

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO