În mentalul colectiv, arhetipul agentului secret a fost intruchipat de-a lungul istioriei de bărbatul imperturbabil, carismatic şi lipsit de orice frică. Cu toate acestea, nume precum Mata Hari, Virginia Hall sau Vera Atkins au demonstrat că domeniul spionajului este un loc în care, în pofida marilor riscuri şi a durităţii meseriei, femeile pot excela cu uşurinţă, asemenea bărbaţilor. Financial Times prezintă povestea celor mai iscusite femei din MI6, serviciul secret al Regatului Unit, domeniu care, în mod tradiţional, a fost aproape exclusiv ocupat de persoane de sex masculin.
Kathy este unul dintre cei patru directori generali de la SIS, fiecare dintre ei raportând şefului, cunoscut sub numele de "C". Pentru prima dată, trei dintre aceştia sunt femei. Ele lucrează în cele mai importante domenii ale spionajului. Kathy este director de operaţiuni. Rebecca este adjunctul şefului, care supervizează strategia. Cea mai reputată funcţie din MI6 îi aparţine Adei, care este şefa departamentului de tehnologie, cunoscută sub numele de "Q". Jurnalistul FT a petrecut şase luni intervievându-le, încercând să înţeleagă cum cele trei agente au ajuns în vârf într-o carieră în mare parte destinată bărbaţilor şi care este viaţa pe care o femeie spion trebuie să o trăiască.
Deoarece şeful MI6 este singurul membru al agenţiei care este numit sau căruia i se permite să vorbească în public şi deoarece funcţia a fost până recent ocupată numai de bărbaţi, acesta este primul moment când ofiţeri SIS de sex feminin au putut da declaraţii în mod oficial. Jurnalistul a fost de acord să le schimbe numele şi să omită anumite detalii pentru a le proteja pe ele şi sursele cu care lucrează. Ele au fost de acord să vorbească pentru a încuraja femeile candidate şi pentru a corecta percepţia că spionajul este un joc al bărbaţilor.
Profilul scăzut al acestor trei ofiţeri de rang înalt este în concordanţă cu istoria femeilor din serviciile de informaţii britanice. În trecut, femeile au fost trecute cu vederea, dirijate către roluri de secretariat sau, înainte de era SIS, desfăşurate ca "ispite" pentru a prinde în capcană sau şantaja inamicii. Atunci când Vernon Kell a cofondat precursorul MI6 în 1909, a identificat drept recruţi ideali bărbaţi "care puteau să ia notiţe pe manşeta cămăşii în timp ce călăreau pe cal". Opiniile sale despre femei erau mai puţin cunoscute, dar se spune că a comentat odată: "Îmi place ca fetele cu care lucrez să aibă picioare frumoase". În ciuda faptului că au dat dovadă de pricepere şi curaj în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, femeile din MI6 şi din agenţia sa soră MI5 s-au luptat acerb să progreseze, dar nu au fost recrutate în mod regulat ca ofiţeri de informaţii până la sfârşitul anilor 1970.
Această misoginie a fost repetată şi exagerată în romane populare scrise de foşti spioni precum Ian Fleming şi John le Carré. Ofiţerul fictiv al MI6, James Bond, îşi pipăie secretara, îşi condimentează operaţiunile cu legături extravagante şi întâlneşte puţine femei spion, cea mai cunoscută fiind doamna Rosa Klebb, un ofiţer rus de contrainformaţii, extrem de docilă din fire. Versiunile cinematografice ale cărţilor lui Fleming au făcut celebru un întreg gen de "fete Bond", mai degrabă cuceriri decât fiinţe umane pe deplin desenate. Le Carré, cel mai bine cunoscut pentru cronicile de spionaj din războiul rece care îl au ca protagonist pe un ofiţer de informaţii gnomic, George Smiley, exprimă o viziune la fel de bidimensională. Femeile sale sunt sirene care exercită o puternică influenţă sexuală asupra protagoniştilor masculini, dar care nu au prea multe de spus în nume propriu. Singura excepţie, "gazda Moscovei" Connie Sachs, este o caricatură în sens opus - o excentrică cu o memorie enciclopedică care sucombă alcoolismului după ce a fost marginalizată de la slujba în care excelează.
Când Kathy a trecut pragul sediului SIS pentru prima dată acum trei decenii, preocuparea ei era mai simplă: era pregătită pentru acest rol? "Nu vă faceţi griji, nu va trebui să trageţi cu arme. Nu vei sări din niciun elicopter. Aceasta nu este o slujbă pentru James Bond", i-a spus interlocutorul ei. În cele din urmă, ea a fost trimisă într-o zonă de război, lucrând alături de militari, şi a fost instruită să mânuiască o armă de foc pentru apărare personală. Kathy a declarat jurnalistului FT aceste două lucruri ca şi cum nu ar exista nicio contradicţie între ele.
Drumul ei spre SIS a fost unul obişnuit: avea în jur de 20 şi ceva de ani, terminase recent un doctorat în literatură şi se înscria pentru a doua oară la programul de formare pentru absolvenţi al Foreign and Commonwealth Office. Kathy a fost redirecţionată pe calea spionajului printr-o scrisoare în care era invitată la un interviu pentru "oportunităţi alternative în străinătate", despre care i s-a cerut să nu discute cu nimeni. Întotdeauna şi-a dorit să fie ambasador, dar a fost intrigată de această organizaţie paralelă şi de modul în care aceasta crea legături cu străinii.
Să te apropii de străini şi să îţi păstrezi secretul muncii faţă de prieteni necesită o iscusinţă desfăvârşită. Fiind o catolică cu un "simţ al vinovăţiei bine dezvoltat", Kathy a găsit acest lucru deosebit de greu. "Există un paradox în centrul acestei meserii, pentru că suntem profund etici, dar trebuie, de asemenea, să spunem minciuni. Facem asta pentru că există un rezultat pe care trebuie să îl obţinem - sună foarte ieftin - dar totul se întâmplă pentru un bine superior", spune ea. "Am o strângere de inimă de fiecare dată când trebuie să-i spun unui prieten o minciună legată de slujba pe care o am."
Cei mai mulţi dintre prietenii apropiaţi ai lui Kathy nu ştiu că este agent secret. La fel ca toţi ofiţerii SIS, acoperirea ei de zi cu zi este reprezentată de o slujbă la Ministerul Afacerilor Externe. Când este întrebată despre serviciu, tactica ei este să descrie un rol "atât de plictisitor încât nu te vor mai întreba niciodată ce lucrezi. Cred că bieţilor mei prieteni le este milă de mine".
Există momente în care să te prefaci că îndeplineşti o muncă de politician este de nesuportat, mai ales când primeşti oaspeţi în timpul unor misiuni în străinătate. "Unii dintre prietenii mei sunt acum conştienţi de ceea ce fac pentru că, la un moment dat, devine neverosimil să am şase telefoane mobile în geantă. Când unul dintre ele sună, eu trebuie să ies indiferent de locul în care mă aflu. Adesea spun: "Îmi pare foarte rău, dar trebuie să plec de la cină chiar acum.” Sau: „S-ar putea să nu mă întorc decât destul de târziu în seara asta, aşa că uite cheile de la casă şi nu-ţi face griji."
Kathy, care a lucrat în domeniul antiterorismului în perioada de vârf a activităţii Isis în Irak şi Siria, a ajutat la întreruperea atacurilor care vizau Marea Britanie. Detaliile sunt clasificate, dar, când jurnalistul FT a întrebat dacă agentul a salvat vieţi britanice, ea a răspuns cu o oarecare reticienţă emoţională. "Da", a declarat ea cu ezitare. "Dar nu aş vrea să credeţi că am fost doar eu". Este reticentă în a-şi asuma orice merit pentru operaţiuni care, subliniază ea, au avut la bază un efort colectiv. Iar Kathy, dintre cei trei spioni intervievaţi de FT, poartă cea mai mare responsabilitate pentru protejarea identităţii agenţilor SIS, "secretul lor cel mai bine păzit". Poate din aceste motive, răspunsurile ei par a fi puse sub o oarecare cenzură. "Sunt atât de norocoasă că fac această meserie", spune ea. "Vedem cu toţii imaginile îngrozitoare ale conflictului rusesc din Ucraina. Unul dintre lucrurile care mă fac să continui este că ştiu că noi contribuim la combaterea crizelor cu care Marea Britanie şi aliaţii noştri s-au confruntat anul trecut şi se vor confrunta şi anul viitor". Cu aceasta, subiectul vărsării de sânge pe teritoriul britanic este închis.
