Dragoş Iliescu, colaborator al OECD şi profesor universitar la Facultatea de psihologie din cadrul Universităţii din Bucureşti, spune că România coboară în clasamentul PISA mai ales din cauza rezultatelor slabe înregistrate de elevii din mediul rural.
„Diferenţa dintre urban şi rural în România este de 109 puncte în testele PISA. Scorurile PISA pe Bucureşti sunt comparabile cu scorurile din orice altă capitală europeană. În momentul acesta, suntem ţara cu cel mai mare decalaj bazat pe statutul socioeconomic. Dacă ridici educaţia rurală, ridici scorul PISA cu 30 de puncte în trei ani. Problemele din educaţie vin din zone precum decalajul imens dintre rural şi urban şi din handicapul pe care îl ai prin simplul fapt că te-ai născut într-o familie cu statut social-economic scăzut“, a declarat Dragoş Iliescu în cadrul emisiunii de business ZF Live.