ZF Esențial în business

VIDEO ZF ESENŢIAL ÎN BUSINESS. Alexandru Comănescu, tax director, KPMG: „Modificările au dobândit în dicţionarul românesc un înţeles negativ”

Autor: Ioana Matei

20.11.2019, 16:00 66

„Modificările au dobândit în dicţionarul românesc un înţeles negativ. Sunt unele modificari pe care mediul de afaceri le aşteaptă însă, sunt modificări pe care le-am cerut prin diferitele grupuri de lucru care activează pe lângă Ministerul de Finanţe, există modificări aşteptate care chiar sunt benefice pentru mediul de afaceri. Vorbim despre consolidarea fiscală pentru impozitul pe profit, care e tot discutată şi există promisiuni din partea vechiului guvern că vor fi discutate – să-I spunem legea holdingurilor”, spune Alexandru Comănescu, tax director KPMG România, în cadrul emisiunii ZF Esenţial în business, realizată de ZF în parteneriat cu KPMG.

„Frica de modificări” se leagă de faptul că, de-a lungul timpului, au existat o serie de modificări de legislaţie care au zguduit mediul de afaceri, în special în ultimii ani. „Spre exemplu, creşterea de TVA de la 19%, la 24%, din 2010, a fost prima măsură care a zguduit mediul de afaceri, a avut impact asupra tuturor afacerilor din România care erau plătitoare de TVA, fără ca cineva să se gândească la faptul că un proces de schimbare a unei case de marcat nu se face într-o secundă, dar aceea a fost nevoia politică la vremea respectivă”, spune Alexandru Comănescu, tax director al KPMG.

El vorbeşte şi despre split TVA, care există în continuare, dar este opţional pentru o mare parte din contribuabili. „Este obligatoriu doar pentru anumite categorii, să le spunem defavorizate, cei aflaţi în faliment, în insolvenţă, cu datorii la bugetul de stat sau pentru cei care optau benevol să aplice acest sistem pentru care în principiu nu trebuie să-i plângem fiidncă nu ştiau la ce se înhamă. Există acea solicitare din partea Comisiei Europene ca acest sistem nu este în linie cu directiva europeană. Acum cu schimbările politice din România vom vedea ce va urma.”

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO