ZF News

Acţionarii dm drogerie markt au adus bani pentru zece magazine noi

Reţeaua germană de magazine de cosmetice şi bunuri de larg consum dm drogerie markt a deschis zece magazine în anul financiar 2013-2014, încheiat în septembrie şi continuă expansiunea în acelaşi ritm şi în acest an

Reţeaua germană de magazine de cosmetice şi bunuri de larg consum dm drogerie markt a deschis zece magazine în anul financiar 2013-2014, încheiat în septembrie şi continuă expansiunea în acelaşi ritm şi în acest an

Autor: Cristina Rosca

08.03.2015, 15:00 748
Acţionarii drogheriilor dm drogerie markt au adus în luna ianuarie a acestui an în România 4,2 mil. euro, o sumă suficient de mare pentru a acoperi investiţiile necesare deschiderii a 9-10 magazine, potrivit ultimelor date ale ZF.
 
Investiţia într-un magazin dm drogerie markt se ridică la circa 500.000 de euro, buget ce include şi stocul de marfă, potrivit ultimelor date deţinute de ZF. Investiţia într-o unitate stradală este mai mare decât cea într-un centru comercial deoarece în cazul acestuia din urmă spaţiul este preluat deja cu un anumit grad de finisare şi cu anumite dotări.
 
Reţeaua germană de magazine de cosmetice şi bunuri de larg consum dm drogerie markt a deschis zece magazine în anul financiar 2013-2014, încheiat în septembrie şi continuă expansiunea în acelaşi ritm şi în acest an, potrivit anunţului făcut anterior de repre­zentanţii companiei în România. Germanii, prezenţi doar în statele din Europa Centrală şi de Est şi Ger­mania, au intrat pe piaţa locală în 2007, după ce testa­seră modelul de business în Cehia, Ungaria sau Polonia.
 
Pe piaţa locală reţeaua care vinde produse de beauty, wellness şi uz casnic a intrat cu un magazin în Timişoara, pentru ca ulterior să se extindă în restul ţării. Cu o reţea de circa 70 de magazine în prezent, dm drogerie markt plănuieşte să continue expansiunea, urmând să „atace“ zona de nord-est a ţării.
 
Încă de la intrarea pe piaţa locală compania a pariat pe expansiune, însă reţeaua este puţin extinsă comparativ cu cele din Ungaria (peste 250 de magazine) sau Cehia (220), ţări cu populaţii de două ori mai mici.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO