ZF News

Sistemul bancar revine pe profit în primul trimestru, cu un rezultat net cumulat de 373 milioane lei

Autor: Ovidiu Tempea

04.05.2011, 19:24 347

Potrivit datelor centralizate de BNR, 22 de instituţii de creditau raportat profit după primele trei luni, câştigul acestoraînsumând 686, 37 milioane lei, potrivit standardelor româneşti decontabilitate - RAS.

În acelaşi interval, un număr de 20 de bănci au înregistratpierderi care totalizează 313,1 milioane lei.

Primele două bănci din punct de vedere a activelor, BCR şi BRD,au anunţat reduceri ale câştigurilor comparativ cu primul trimestrudin 2010.

Astfel, profitul net al grupului BCR a scăzut în primultrimestru de 3,2 ori, la 76,1 milioane lei (18,1 milioane euro), pefondul menţinerii unor costuri ridicate cu provizioanele, reduceriiveniturilor din dobânzi, în principal din cauza OUG 50, şicreşterii cheltuielilor cu personalul.

Profitul net al BRD-Groupe Societe Generale a scăzut cu 38,7% înprimul trimestru, la 122 milioane lei, de la 199,3 milioane lei înianuarie-martie 2010, în contextul declinului venitului net bancarla 787 milioane lei, nivel considerat de bancă "satisfăcător" încontextul economic actual.

Sistemul bancar a încheiat anul trecut, pentru prima dată din1999, cu o pierdere netă de 304 milioane lei, comparativ cu uncâştig net cumulat de 815 milioane lei în 2009, în condiţiile încare 20 de bănci au înregistrat profit, iar 22 de instituţii decredit au avut rezultate negative

GERARD BAKER la Gala ZF 2024 (Editor global, The Wall Street Journal)