ZF News

Unul dintre cele mai mari proiecte din Marea Neagră: În proiectul Neptun Deep, Romgaz va acţiona în consorţiu cu OMV şi alt partener posibil străin

Unul dintre cele mai mari proiecte din Marea Neagră: În proiectul Neptun Deep, Romgaz va acţiona în consorţiu cu OMV şi alt partener posibil străin

Autor: Teona Tomoiaga, Dorin Oancea

16.12.2019, 13:57 154

Romgaz (SNG), unul din cei doi producători de gaze naturale din ţara noastră, a accesat camera de date, pentru a intra în proiectul Neptun Deep de exploatare a gazelor din Marea Neagră, a declarat luni, Adrian Volintiru, directorul general al companiei, la o întâlnire cu presa.

Potrivit acestuia, Romgaz va acţiona în consorţiu cu OMV şi cu un alt partener care, probabil, va fi unul străin.

Totodată, Adrian Volintiru a anunţat că vrea să preia un pachet de 20% din proiectul Neptun Deep şi a prognozat că întregul proces se va finaliza perioada septembrie-octombrie a anului următor.

În legătură cu termocentrala Iernut, oficialul Romgaz a precizat că lucrările ar putea să se finalizeze la sfârşitul lunii iunie, în 2020, iar achiziţia serviciilor juridice de consultanţă în posibilul litigiu cu asocierea DuroFelguera si Romelectro, având ca obiect dezvoltarea termocentralei Iernut, a fost făcută pentru posibilele prejudicii ale companiei, dar speră să nu fie nevoit să apeleze la aceste servicii.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO