• Leu / EUR4.9036
  • Leu / GBP5.4789
  • Leu / USD4.5570
ZF Transilvania

Aeroportul din Satu Mare investeşte peste 32 mil. lei în dezvoltarea infrastructurii aeroportuare

Aeroportul din Satu Mare investeşte peste 32 mil. lei în dezvoltarea infrastructurii aeroportuare

Autor: Laurentiu Cotu

30.03.2021, 17:22 255

Aeroportul Internaţional Satu Mare, subordonat Consiliului Judeţean Satu Mare, pregăteşte un proiect de investiţii în valoare de 32,2 mil. lei (aproximativ 6,8 mil. euro), susţinut din fonduri europene, ce prevede construirea unui drum tehnologic perimetral, a unei remize, realizarea unui sistem de televiziune cu circuit închis pentru gardul perimetral şi zona tehnică, dar şi achiziţionarea de echipament de securitate, a unei autospeciale de intervenţie şi a unei ambulanţe. În acest an, pe aeroportul din Satu Mare operează compania Tarom, cu 3 frecvenţe pe săptămână, Wizz Air cu 3 frecvenţe pe săptămână şi HiSky, cu 2 frecvenţe pe săptămână.

Otopeni, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Sibiu, adică cele mai mari cinci aeroporturi din România, au raportat un trafic de pasageri de până la 70% mai mic anul trecut faţă de 2019, după cum arată datele transmise ZF de oficialii aeroporturilor. Cel mai mare regres se vede în Timişoara, unde scăderea este de peste 70%, în vreme ce în Iaşi este de ’’numai’’ 64,4%. Industria aviatică a fost una dintre cele mai afectate de coronavirus, călătoriile - atât de business, cât şi de plăcere - fiind printre primele tăiate de pe listă atunci când pandemia a luat amploare. Companiile aeriene au fost nevoite să anuleze milioane de bilete sau să acorde vouchere pentru călătorii viitoare.

 

            

 
 
 
Urmează ZF Power Summit 2023
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9036
Diferență: 0,0633
Ieri: 4.9005
Azi: 4.5570
Diferență: 1,6666
Ieri: 4.4823
Azi: 5.4789
Diferență: -0,2839
Ieri: 5.4945
Azi: 4.9186
Diferență: 0,2241
Ieri: 4.9076