• Leu / EUR4.9471
  • Leu / GBP5.6906
  • Leu / USD5.0130
ZF Transilvania

Americanii de la Lear Corporation au ajuns la afaceri de peste 1,1 mld. lei în 2021 cu fabricile locale

Americanii de la Lear Corporation au ajuns la afaceri de peste 1,1 mld. lei în 2021 cu fabricile locale

Autor: Laurentiu Cotu

30.06.2022, 12:59 208

Producătorul de componente auto Lear Corporation România, subsidiara locală a concernului american Lear Corporation, cu vânzări globale de peste 19,3 miliarde de dolari, a realizat în 2021 o cifră de afaceri de 1,151 mld. lei (234 mil. euro), în uşoară scădere faţă de anul anterior, când compania a avut afaceri de 1,156 mld. lei (peste 239 mil. euro), potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor.

Producătorul american de componente auto a obţinut anul trecut un profit net de 5,7 mil. lei (1,1 mil. euro), de 2,7 ori mai mic faţă de anul precedent, când compania a avut un câştig net de 15,6 mil. lei (3,2 mil. euro), conform datelor publice. Compania a ajuns în 2021 la un număr mediu de 4.780 de angajaţi.

Lear Corporation România produce sisteme electrice pentru autovehicule în unităţile de la Câmpulung şi din Piteşti, respectiv scaune auto în fabrica din parcul industrial din Leţcani, lângă Iaşi, pentru toţi marii producători auto din Europa, potrivit unor informaţii anterioare. Lear Corporation România a fost înfiinţată în anul 2001 la Piteşti, cu principal domeniu de activitate fabricarea de echipamente electrice şi electronice pentru autovehicule şi pentru motoare de autovehicule.

Lear Corporation a cum­părat anul acesta compania de software românească Thagora Technology, fondată de antreprenorul Mihai Mitrică în Iaşi. Thagora este un sistem de tăiere a pielii care automatizează şi eficientizează modul în care este folosită tapiţeria din piele şi interioarele auto din piele, dar şi în industria mobilei. Ca urmare a folosirii software-ului şi a echipamentelor hardware Thagora, companiile îşi reduc pierderile generate de tăierea manuală a pielii şi totodată reduc din nevoia de personal calificat care să desfăşoare astfel de operaţiuni. Prin preluarea Thagora de către Lear, Iaşiul a înregistrat una dintre cele mai importante tranzacţii din ultimul an.

Compania Lear Corporation România este subsidiara locală a concernului american Lear Corporation, cu sediul în Southfield, Michigan. Compania este listată la bursa din New York, având vânzări globale de peste 19,3 miliarde de dolari.

 

 

 

 

 

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9471
Diferență: -0,0182
Ieri: 4.9480
Azi: 5.0130
Diferență: -1,1477
Ieri: 5.0712
Azi: 5.6906
Diferență: 0,4253
Ieri: 5.6665
Azi: 5.0700
Diferență: -0,8584
Ieri: 5.1139