ZF Transilvania

Consiliul Judeţean Bihor a finalizat modernizarea unui traseu montan de 56 km, investiţie de 37 mil. euro finanţată din fonduri europene

Consiliul Judeţean Bihor a finalizat modernizarea unui...

Autor: Laurentiu Cotu

31.10.2023, 17:02 837

Consiliul Judeţean Bihor a finalizat un proiect de investiţii de 182,2 mil. lei (aproximativ 37 mil. euro), finanţat din fonduri europene, ce a presupus modernizarea unui traseu montan de 56,3 km. Traseul ’’Drumul Apusenilor’’ din judeţul Bihor cuprinde trei sectoare de drumuri judeţene: DJ 764A Beiuş-Stâna de Vale, în lungime de 26,16 km, DJ 108J Stâna de Vale-Remeţi, în lungime de 17,2 km şi DJ 108K Remeţi-limită judeţ Cluj, în lungime de 12,9 km.

’’Este un proiect foarte important pentru judeţul nostru din mai multe motive. Acest drum face legătura între două zone turistice importante, Valea Crişului Repede şi Depresiunea Beiuşului. De asemenea, pune în valoare câteva obiective turistice importante, de la Izvorul Minunilor şi staţiunea Stâna de Vale, la cascadele minunate de pe marginea acestui drum, cum sunt Cascada Vălul Miresei, Cascada Iadolina, dar şi Barajul Leşu. Mulţi dintre cei care vin aici cu siguranţă vor investi în această zonă turistică importantă a judeţului nostru’’,, a precizat Mircea Mălan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, într-un comunicat de presă.

Proiectul ’’Traseul Regional Transilvania Nord, Drumul Apuseni’’ a fost finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Valoarea totală a contractelor de finanţare pentru cele trei tronsoane este de 182.258.822 lei, inclusiv TVA, iar valoarea totală a contractelor de proiectare şi execuţie este de 162.299.489 lei, inclusiv TVA, potrivit comunicatului de presă transmis de CJ Bihor. Proiectul a fost executat de asocierea dintre companiile Drumuri Orăşeneşti (lider), MBS Group, Aquacons şi DaAgostino Angelo Antonio Construzioni Generali.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO