ZF Transilvania

Proiect european de peste 7,5 mil. euro pentru reabilitarea cetăţii Bathory din centrul oraşului Şimleul Silvaniei, judeţul Sălaj

Proiect european de peste 7,5 mil. euro pentru...

Autor: Laurentiu Cotu

20.03.2024, 17:48 90

Primăria oraşului Şimleul Silvaniei a accesat un proiect european de peste 7,5 mil. euro, finanţat prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, ce presupune reabilitarea cetăţii Bathory. Perioada de implementare a proiectului este de trei ani, potrivit unui comunicat de presă al Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest.

’’Ruina cetăţii de astăzi va deveni atracţie turistică pentru numeroşi turişti şi va îndeplini visul locuitorilor de a valorifica deosebita moştenire pe care au primit-o în dar de la înaintaşii lor. Cavalerii şi nobilii ce au locuit aici au influenţat politica şi strategia marilor cancelarii europene, iar Ştefan Báthory, născut în această cetate, a fost principe al Transilvaniei şi ulterior unul dintre cei mai adulaţi şi respectaţi regi al Poloniei. Peste 3 ani, odată cu finalizarea acestui proiect, judeţul Sălaj va avea încă o atracţie turistică deosebită în completarea castrului roman de la Porolissum, unul dintre cele mai bine conservate din ţara noastră, şi a Casei Memoriale Iuliu Maniu de la Bădăcin’’, se arată în comunicatul de presă transmis de ADR Nord-Vest.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO