Se afla in desfasurare mai multe manifestari pentru comemorarea rascoalei din 1907, de la care, in primavara lui 2007, se aduna o suta de ani. In decursul acestui interval, s-a vorbit si s-a scris mult despre eveniment, inclusiv literatura, in cateva cazuri considerata de mare calitate. Totodata, este posibila acum o privire mai obiectiva si, prin urmare, o informare cat mai serios documentata nu poate lipsi.
In ultimii ani s-au facut multi pasi in aceasta directie, incercandu-se depasirea prejudecatilor construite in timpul unei jumatati de secol de comunism care, plecand de la teoria luptei de clasa, a lasat urme adanci nu doar in istoriografie, ci si in mentalitatile catorva generatii, de multe ori prin falsificarea istoriei.
Asa, de pilda, un eminent profesor - care, in urma cu 50 de ani, debutant fiind, a fost martor la cateva manifestari din 1957 dedicate rascoalei - imi povestea cum au fost adusi atunci tarani care aveau amintiri directe din 1907, daca nu ca participanti reali, macar ca martori.
Rezultatul a fost ca, de oriunde ar fi venit, relatarile acestora erau asemanatoare si nerelevante si se incheiau invariabil cu multumiri si laude aduse partidului si guvernului.
Realitatea este ca, desi multi dintre ei ar fi avut realmente ce spune, fusesera instruiti cu totii identic la raioanele de partid din teritoriile de origine, inaintea aparitiei lor in public.
Cinci ani mai tarziu, aceleasi autoritati au adus din toata tara, in sala rotunda abia deschisa pentru expozitii langa Casa Scanteii (astazi Casa Presei Libere), 11.000 de tarani. Cu oamenii aceia imbracati majoritar in costume traditionale (nu stim de fapt cati dintre ei nu erau tarani) si reprezentand o cifra-simbol pentru victimele rascoalei din 1907, s-a serbat atunci, intr-un festivism specific, marele succes "socialist" al incheierii colectivizarii agriculturii. Nimeni nu putea vorbi la acea vreme despre cate victime inregistrase procesul cu pricina sau despre cat de multi tarani care se opusesera colectivizarii se mai aflau la acea data in inchisorile politice, dupa cum nimeni n-a putut comenta decat in soapta, in iarna care a urmat, caderea cupolei acelei sali, ulterior refacuta. Nu mai vorbim despre cifra de 11.000, care, potrivit datelor oficiale din 1907 regasite si evocate chiar in acest Ziar de Duminica, de catre domnul coleg Ion Bulei, la 2 februarie 2007, se reducea la 421. Ceea ce, desigur, nu reduce si dimensiunea inumana a represaliilor.
In al patrulea articol din aceasta serie de "Martori", am facut cateva referiri la evenimentele din 1907 prin prisma unui martor important si bine informat al vremii, arhiepiscopul romano-catolic de Bucuresti Raymund Netzhammer. La intalnirea acestuia cu regele Carol I, pe 10 martie 1907, se intrevedea intre altele - in urma decesului ministrului de externe Iacob Lahovari si a perspectivei prabusirii guvernului conservator - alcatuirea unui nou executiv. Evenimentul s-a petrecut la 24 martie, iar Dimitrie A. Sturdza a fost insarcinat sa gaseasca o noua formula guvernamentala. "In aceeasi zi", scria la 28 martie, in Joia Mare, Netzhammer, "s-a simtit schimbarea. Calea Victoriei a fost ocupata de militari, pentru a-i impiedica atat pe studenti, cat si pe socialisti, care anuntasera intruniri mari, sa demonstreze si sa se manifeste in vreun fel".
Acestea erau evenimentele politice, guvernul conservator nedovedindu-se atunci capabil sa faca fata situatiei dramatice pe cale de a lua proportii. Tot atunci, Netzhammer consemna: "De zile intregi ne aflam intr-un zbucium continuu! Toata tara este cuprinsa de revolta, chiar de o adevarata revolutie! Circula tot felul de zvonuri, cum ca taranii rasculati ar veni si spre Bucuresti! Cine ar fi crezut la inceputul lunii martie, cand aparusera primele tulburari in cateva sate din nordul Moldovei, ca aceasta scanteie va aprinde un incendiu imens in toata tara? Mai intai se parea ca taranii moldoveni ar fi vrut sa se elibereze de arendasii si subarendasii evrei, incendiind si talharind. Nici chiar cand taranii moldoveni au navalit in orase si au distrus magazinele evreilor, nimeni nu credea la Bucuresti ca era vorba de ceva foarte serios. Brusc, taranii i-au atacat si pe mosierii romani; focul s-a extins din Moldova in Valahia, inaintand instantaneu, ca si cand cineva ar fi pus fitile in toata tara. Dupa relatarile din ziare si mai ales din cele auzite de la diverse persoane, s-au produs distrugeri de nedescris pe multe mosii, arse cu totul, s-au comis crime si atrocitati din cele mai grave. Taranii rasculati nu pot fi respinsi decat cu greu in marsul lor catre orase. Episcopul Radu din Oradea Mare mi-a oferit gazduire printr-o scrisoare, in cazul in care nu ma mai simt in siguranta la Bucuresti".
Printr-o alta scurta scrisoare adusa de un curier, ministrul Sturdza i-a propus atunci arhiepiscopului, dupa cum insusi destinatarul marturisea in Jurnal, sa se adreseze credinciosilor pe care ii pastorea pentru calmarea spiritelor. Episcopul catolic de Iasi facuse deja acest gest in 23 martie. Scrisoarea lui Netzhammer a fost citita din amvon dupa slujba din seara de Joia Mare.
In aceeasi zi, Spiru Haret, abia de cateva zile ministru al invatamantului si cultelor, publica in Monitorul Oficial o circulara catre toti preotii ortodocsi din comune, spre a contribui la restabilitarea ordinii in sate, explicand totodata ce ameliorari vrea sa aduca noul guvern din punct de vedere economic. Circulara era contrasemnata de reprezentantii ierarhici ai clerului ortodox, mentionandu-se ca ea va fi facuta cunoscuta pretutindeni de catre preotii bisericii majoritare.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
