In anul 1912, era editat la Valenii de Munte un mic volum cu articolele lui Virgil Arion aparute in 1907 in ziarul Patria. In prefata, Nicolae Iorga lauda spiritul de dreptate al autorului, "barbat politic conservator" (adica din partidul cazut atunci de la guvernare din cauza rascoalei) care a avut curajul sa nu taca, el, "marturisitorul de adevar, predicatorul de reforme, infruntatorul de patimi de la 1907". Si, am adauga noi astazi, cu mai putina patima si respectand importanta sursei, unul dintre martorii directi ai evenimentelor.
Acest Virgil Arion, in articolul sau Apel, aparut in ziarul Patria la 16 (29) martie 1907, il cita pe recent - pe atunci - numitul ministru al Instructiunii Publice, Spiru Haret, cu apelul sau catre preotii si invatatorii satelor, text aparut in Monitorul Oficial din ziua anterioara: "A voit sfantul Dumnezeu sa ne incerce, ori sa ne pedepseasca pentru pacatele noastre". Apelul se incheia cu aceste cuvinte: "Mare raspundere veti avea dinaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, de nu veti face sa intre pacea si dragostea intre oameni si sa piara duhul cel rau dintre ei".
Reactia la apel a fost diferita si a venit cu destula intarziere de la unele segmente ale structurilor vizate. Intr-o convorbire cu arhiepiscopul romano-catolic Raymund Netzhammer, consemnata de acesta pentru data de 7 aprilie 1907, regele Carol I spunea ca "a fost foarte greu sa se obtina semnaturile episcopilor pentru circulara ministrului Haret catre preotimea de la tara si catre invatatori. Niciun episcop nu a plecat prin tara, cu toate ca i s-ar fi asigurat paza si securitatea".
Foarte interesant pentru intelegerea noastra de astazi este felul cum vedea Virgil Arion atunci, ca martor contemporan rascoalei, evenimentele petrecute ca si sub ochii lui. Viziunea este, pe langa cea a unui cetatean cultivat, aceea a unui om politic a carui angajare conservatoare, sustinea Iorga, i-ar fi dat "dreptul si datoria de a tacea". Nu a facut-o, scriind tot atunci, in acelasi Apel: "Spoiala unei culturi straine a rasturnat credinta stramoseasca si suntem mai departe, ca simtiri, noi, de taranul liber de astazi, decat erau boierii vechi de Rumanii dupa mosiile lor.
Pana si in limba nu ne mai pricepem. Ca sa fie inteles de popor, d. Haret a fost silit sa scrie intr-o limba mai veche, limba Bisericii si a vechilor cronici. Si cu cat e mai frumoasa si mai dulce aceasta limba!".
Va fi obsevat cititorul de azi un anume comportament si fel de exprimare ale ziaristului de acum un secol. Oricat de aspre vor fi fost controversele si contradictiile, domnul Haret era "domnul" si nu doar "Haret", cum prea des si ireverentios, indiferent de orientarea politica, se pot citi numele in presa din zilele noastre.
Acelasi Virgil Arion, plecand mai la inceputul articolului de la cuvintele citate din apelul/circulara ministrului Spiru Haret, afirma: "Ce marturisire si ce adevar! Caci oriunde vezi un sat de tarani in mizerie, e semn de multe pacate. Preotul n-a aflat in inima lui frica de Dumnezeu si dragostea de aproapele pentru ca, cu vorba si cu fapta, sa indemne pe taran la bine. Invatatorul n-a staruit ca sa-l invete carte. Proprietarul l-a parasit in voia si in prada arendasului. Medicul judetului n-a sarit sa-i scape copilul de la moarte. Administratorul nu l-a ocrotit si nu i-a facut dreptate...".
La aceeasi intalnire din 7 aprilie 1907 a regelui si a printului mostenitor cu arhiepiscopul romano-catolic, cand, asa cum noteaza Netzhammer, s-a vorbit numai despre rascoala, suveranul s-a aratat mai calm in urma restabilirii linistii. Aducand vorba despre victimele umane ale acelui final, arhiepiscopul a inteles ca regele nu vrea sa se vorbeasca despre subiectul cu pricina. Avea dreptate, fiind, asa cum se poate deduce din chiar aceasta conversatie, foarte marcat de cele petrecute. Ulterior, istoriografia a vazut aici o greseala care, prin neafirmarea clara a numarului real al victimelor (de care insusi regele se arata foarte impresionat), a facut loc speculatiilor presei si preluarii de acolo a cifrei false de 11.000, in loc de 421, cum notam si ceva mai inainte, conform documentelor mentionate recent de catre domnul coleg Ion Bulei.
Pe de alta parte, tot la 7 aprilie 1907, Netzhammer afirma ca, opt zile mai inainte, aflase pentru prima data despre actiunea armata impotriva rascoalei de la atasatul militar austro-ungar Roswadowski. La masa de Pasti a acestuia, servita in maniera poloneza, tacamul ramas liber fusese cel al generalului Averescu, aflat cu trupele in judetul Dolj.
La 23 aprilie acelasi an, arhiepiscopul trimitea "Gazetei Bisericii Catolice" din Salzburg ("Katholische Kirchenzeitung") un eseu in care detalia, potrivit informatiilor directe de care dispunea, raportarea si interferentele ce se puteau distinge atunci intre biserica majoritara ortodoxa si rascoalele taranesti abia incheiate. Este un document-martor extrem de important pentru istoriografia romaneasca legat de rascoalele din primavara anului 1907, in care, dincolo de mai multe observatii si recomandari, Raymund Netzhammer nu uita sa noteze si faptul ca o mare parte a clerului ortodox si-a facut din plin datoria in acele conditii dramatice.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
