Primim la redactie
Alti oameni, cu alte pareri
Ca in fiecare an, si in 2007 anuntarea nominalizarilor la Premiile UNITER a facut sa curga o cantitate considerabila de cerneala tipografica; nici mai multa, nici mai putina decat altadata. (Hm - n.red.) Unul dintre articolele care au lansat o suita de intrebari este "Oameni cu pareri", semnat de doamna Alice Georgescu in Ziarul de duminica, numarul 9(341)/2 martie 2007. Ca membra a juriului, am simtit nevoia sa ofer cateva raspunsuri (unele se potrivesc si altor interogatii, rostite sau doar gandite de breasla) si sa formulez noi intrebari. Iata-le.
Agitatia starnita anual, fara exceptie, demonstreaza cat de pretuite si de ravnite sunt distinctiile UNITER. Toata lumea e nemultumita: cei ce nu-si regasesc numele pe lista sufera si incep sa caute nod in papura celorlalti; unii nominalizati protesteaza si ei, din motive de tipul "de ce pentru spectacolul... si nu pentru...?", "de ce la categoria... si nu la categoria...?", "de ce...?"; restul lumii teatrale chibiteaza, intocmind propriile liste cu cine "ar fi trebuit" nominalizat, opinand prin gazete pe tema "cum trebuia procedat"; cativa critici, foarte, foarte putini, isi bat capul sa sesizeze ce anume se vede dincolo de tabelul cu nominalizari, ce se petrece cu teatrul nostru, ce ar trebui facut. Evident, "vinovat" de aceasta adanca tulburare a apelor e juriul. Anatemizat rapid si fara drept de apel, e ultimul care apuca sa mai spuna ceva. Slava Domnului, vremea in care unanimitatea era obligatorie si impusa "de la centru" a apus, iar acum pluralismul judecatilor axiologice e nu doar benefic, ci chiar obligatoriu. Or tocmai juriului, celui caruia i s-au incredintat scanarea si judecarea productiilor autohtone, i se contesta dreptul la opinie si argumentare!
Ca om de teatru nu pricep (si pace): de ce anumite spectacole "ar fi trebuit" nominalizate, in timp ce altele, nu? Adica n-ar fi avut dreptul? Eu sustin ca toata lumea are dreptul la nominalizare, de aceea ne-am si straduit sa vedem cat mai multe productii, dar numai cei care merita o obtin. Alta cale nu e! Nu mi se pare deloc ingrijorator si nici nelalocul sau sa promovezi indrazneala cu temei estetic. In arta nu e prea sanatos sa valorizezi doar traditia, canonul, intorcand spatele inovatiei, noului. Mai multi confrati ne-au intrebat, direct ori prin intermediari, daca juriul, acordand sase nominalizari pentru Purificare de Sarah Kane (regia: Andrei Serban, Teatrul National "Lucian Blaga", Cluj-Napoca) recomanda implicit un exemplu demn de urmat, din perspectiva esteticii spectacolului, si de altii. Din punctul meu de vedere, in campul spiritualitatii axioma fondatoare nu e urmarea unor exemple. Fiecare creator autentic stie asta: isi alege drumul propriu si nu se asaza in siajul unor modele, pentru ca la umbra lor risca sa nu se prea vada.
Dispute au iscat si nominalizarile la rol secundar, lasand a se intelege in subsidiar ca un asemenea statut scenic ar fi inferior. Mi s-au parut intotdeauna mai generoase, mai provocatoare rolurile secundare si rolurile negative, dar, desigur, ce stiu eu, eu nu sunt actrita! Ca sa nu perseveram in eroare in privinta impartirii in "principale" si "secundare", nu ne ramane decat sa recurgem la argumentele literaturii de specialitate. Regulile teoriei dramei divid partiturile actoricesti in principale, secundare si episodice in functie de contributia acestora la spunerea/dezvoltarea/sustinerea povestii dramatice/scenice si la rezolvarea ei. Analiza de acest tip mi se pare singura viabila. Indraznesc sa sper ca n-o sa propuna nimeni drept criterii numararea replicilor ori cronometrarea timpului cat cineva sta in spatiul de joc! Uneori, de mare ajutor in departajare e insiruirea intocmita de autor (daca eroii nu sunt enumerati in ordinea intrarii in scena). Consider pripita si afirmatia ca exista texte numai cu personaje principale ori exclusiv cu roluri secundare. Ei, da, juriul gandeste, compara, evalueaza. Cum sa nu crezi, insa, ca unii sunt de reacredinta, cand, in urma cu numai cateva luni, in diverse topuri, catalogau ei insisi un rol sau altul drept secundar, iar acum, facand aceeasi referinta, s-au grabit sa ia "juratii" peste picior, ridiculizandu-i ca nu stiu care e diferenta. Ba alimentand si orgoliile unor actori, "jigniti" ca au fost nominalizati la "rol secundar", cand ei au muncit atat de mult! De parca ar fi fost mai valoroasa creatia lor interpretativa, daca rolul era principal! Dar nu e!
Cat priveste premiul pentru critica teatrala, au fost ani (multi) cand juriile au apreciat "activitatea curenta" a colegilor de breasla, evidentiindu-i pe cei mai activi. E un criteriu. Nu singurul. Dar ce inseamna activitate curenta? Adica scrierea unei carti de autor, cercetarea teatrala, initierea si coordonarea unui proiect dramatic sau editorial, gestionarea artistica a unui festival nu constituie tot activitate curenta? Si de ce ar fi mai prejos aceste indeletniciri intelectuale decat foiletonistica? Are criticul inscrisa in fisa postului sau doar "vizionarea de spectacole si redactarea cronicilor aferente"? Si, ca sa incurc si mai tare itele acestei povesti fara sfarsit, sa adaug in complicata noastra ecuatie inca o variabila: cine e cronicar si cine e critic, cum stabilim fara echivoc aceste identitati profesionale?
Nu ma consider o natura conflictuala, dar nu evit exercitiul polemic. Atunci cand el inseamna sa ne ascultam unii pe altii, sa ne contrazicem la nivelul ideilor, cu argumente, adica atunci cand e creativ. Iubesc diversitatea de pareri, altfel lumea mi s-ar parea monotona, plictisitoare. Dar mai cred cu aceeasi tarie si ca nu e fertil ca, ori de cate ori avem pareri diferite, sa ne impartim degraba in tabere adverse. Macar de dragul teatrului!
10 martie 2007
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
