Ziarul de Duminică

Anti monumente/ de Tudor Călin Zarojanu

Anti monumente/ de Tudor Călin Zarojanu
13.07.2012, 00:03 81

În 1983, Primăria din Harburg a organizat un concurs pentru un monument anti-fascist, anti-războinic, anti-violenţă, pacifist şi dedicat Drepturilor Omului. Câştigătorii compeţiei, Jochen Gerz şi Esther Shalev-Gerz, au propus un anti-monument. În acelaşi timp, au respins propunerea ca opera să fie ridicată într-un părculeţ drăguţ, pledând pentru un spaţi pietonal dintr-o suburbie muncitorească.

Anti-monumentul era - şi o să vedeţi de ce vorbim la trecut - o coloană de 12 metri înălţime şi un metru lăţime, din aluminiu acoperit cu plumb negru (foto1). O inscripţie îndemna trecătorii să-şi scrie numele (cu un creion de oţel) pe suprafaţa coloanei, cu precizarea că, pe măsură ce aceasta va fi acoperită de semnături, de jos în sus, anti-monumentul se va scufunda în pământ, permiţând să se scrie în partea lui superioară - până când va dispărea cu totul! Ceea ce s-a şi întâmplat. Inaugurat în 1986, turnul şi-a terminat scufundarea în 1993, cu 70.000 de semnături incscripţionate pe el.

Atunci când cei care susţin o idee sunt suficient de mulţi, înseamnă că nu mai e nevoie de un monument care să ne-o amintească. Un scriitor român spunea cândva: "Vorbim atât de mult despre patriotism, de parcă n-ar exista!" (din păcate, reciproca nu e adevărată: acum nu mai vorbim deloc, ceea ce nu înseamnă că există prea tare).

Termenul de anti- (sau contra-) monument a fost propus de cercetătorul James E. Young, care a constatat că monumentele tradiţionale par expresia unei interpretări închise şi adesea unidimensionale asupra unui fenomen, stârnind prea puţin reflecţia asupra lucrurilor despre care se presupune că vorbesc. Un exemplu sugestiv - în România - ar fi o închisoare în care au pătimit deţinuţii politici, precum Râmnicu Sărat, de pildă. Dacă o vizitezi acum, când încă nu s-a făcut nimic în ea, eşti cutremurat de atmosfera de puşcărie, de răceală, de umbre, de fantomele trecutului. Transformată în muzeu, cu neoane, vitrine, eventual aer condiţionat şi traverse de mochetă, ar deveni mai atractivă pentru vizitatori, probabil numărul acestora ar creşte, dar comunicareaempatică ar avea grav de suferit.

Încercarea de a "dinamita" concepţia clasică de monument a dat naştere, între altele, viziunii spaţiului gol pe post de monument. În Kassel (Germania), Horst Hoheisel a folosit locul pe care existase o fântână, demolată de nazişti ca fiind "evreiască", desenând conturul acesteia şi neconstruind nimic în locul ei (foto 2). "Vizitatorul este monumentul", a explicat Hoheisel.

Nu monumentalitatea, nu strălucirea, nu facilităţile anexe asigură memoria, cinstirea prezentului şi a trecutului, înţelegerea a ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă, şansele de a nu repeta greşelile. Simplitatea poate funcţiona mult mai bine. Nu numai în ceea ce priveşte monumentele - de altfel!


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO