Radu Vulpe se referea la perioada de dupa mijlocul secolului al XIX-lea, cand o asemenea maniera brutala de exploatare a siturilor arheologice inca mai era comuna multora in cam tot spatiul circummediteranean. Situatia incepe sa se amelioreze chiar in acei ani. Un exemplu il constituie trimiterea unor specialisti de catre Napoleon al III-lea pentru cercetari in locul abia amintit, pe atunci aflat, cum se stie, pe teritoriul Imperiului Otoman.Daca astazi se cunosc mai multe despre Troesmis, asta se datoreaza in buna masura marturiilor pe care le-a lasat initierea acolo a unei adevarate aventuri arheologice. O descriere a acesteia se gaseste, pe scurt, la autorul citat la inceput si, mai detaliat si explicit, la Raymund Netzhammer care, in 1918, nota: "Cu toate ca orasul era numit in itinerariile antice, ba chiar figura pe hartile genovezilor si olandezilor, el parca disparuse, localizarea sa ramanand necunoscuta. Abia in deceniul al saptelea al secolului al XIX-lea a fost redescoperit. In octombrie 1860, francezul Desire More s-a stabilit in apropierea lui, la Iglita, pentru agricultura. Pe mosia sa i-au atras atentia niste ruine, unde a gasit monede antice si inscriptii. Nu a trecut mult si turcii din Macin au aflat despre toate acestea, venind sa sape in cautare de comori cu aur. Dar mai mult decat acestia, reprezentantii puterilor straine din Galati se dedicara acestor descoperiri remarcabile. (...) Consulul francez (de la Galati, pentru Comisia Dunarii, n.n.) a trimis copii dupa inscriptii guvernului francez, iar consulul prusac i-a trimis unele dintre acestea lui Theodor Mommsen. Scurt timp dupa aceea, revistele de arheologie de la Viena, Roma si Paris erau pline de informatii referitoare la extrem de importantele descoperiri. Savantii incepusera sa stabileasca, pe baza numeroaselor inscriptii recuperate, diversele componente ale istoriei orasului Troesmis si sa elucideze momentele neclare din domeniul militar si cel administrativ provincial roman in cadrul Imperiului Roman, cu ajutorul noilor materiale epigrafice".
Copiile fiecarui lot nou de inscriptii erau trimise ministerului de externe de la Paris, care transmitea informatiile catre celebra Acad?mie des Inscriptions et Belles Lettres. Studiate de specialisti, ele erau comunicate mediului savant prin conferinte si dezbateri aparte. Acestea au determinat guvernul francez sa trimita la fata locului doi specialisti. De fapt, ei insisi facusera apel la guvern, mai exact, se adresasera ministrului instructiunii publice de atunci. Or, acesta din urma era tocmai Victor Duruy, autorul de mai tarziu al unei monumentale Istorii a romanilor, care a stiut sa foloseasca in aceasta opera de raspandire universala, pentru zona Dunarii de Jos, multe dintre informatiile acumulate in acei ani.
Intr-un volum aparut la Paris in 1998, L'Egypte d'un arhitecte. Ambroise Baudry (1838-1906), realizat sub directia doamnelor Marie-Laure Crosnier-Leconte si Mercedes Volait, au aparut pentru prima data referiri bine documentate cu privire la misiunea pe care o evocam aici. Ele sunt cuprinse intr-un capitol al cartii, sub titlul Un debut de cariera in strainatate. 1865-1869, al carui prim subtitlu este Misiune arheologica in Romania (1865).
Asadar, in urma comunicarilor si dezbaterilor de la Academia de Inscriptii din Paris, tanarul profesor in litere Gustave Boissiere solicita, la 18 aprilie 1865, ministrului instructiunii publice o misiune in Moldova si Valahia pentru a studia vestigiile arheologice romane si mai ales asezarea de la Troesmis. La 1 mai, solicitantul primea de la minister Ordinul de Misiune. Articolul nr. 2 al documentului continea urmatoarea mentiune: "A. Baudry este asociat, cu titlu gratuit". In realitate, ne informeaza editorii capitolului, Baudry pleca in aceasta misiune cu suma de sapte mii doua sute de franci, platita din fondul personal al imparatului Napoleon al III-lea.
Pe langa cele de mai sus, a mai existat un factor care a favorizat punerea asa de rapida a misiunii in practica. Dinspre Romania, seful de cabinet al lui Alexandru Ioan Cuza ii solicitase lui Victor Duruy trimiterea unui specialist in antichitati, pentru ca, scria el, "locuitorii de azi au o lume romana sub picioare". Cat priveste componenta decisa la inalt nivel a misiunii, aceasta se explica prin practica deja existenta in asocierea pentru astfel de cercetari a unui specialist in litere si a unui arhitect, primul pentru studiul inscriptiilor, cel de-al doilea pentru releveele monumentelor.
"Acesti doi oameni au lucrat cu sarg in 1865 la sapaturile arheologice, iar domnului Baudry ii datoram reprezentarea traseelor fundatiilor si reconstituiri care nu si-au pierdut valoarea nici astazi", scria tot Netzhammer in 1918. Iar ceva mai la vale, "...multa vreme la Iglita a stat ancorat un vas de razboi francez, pentru a lua la bord numeroasele inscriptii". S-au pastrat, la Muzeul Saint Germain-en-Laye din Franta, 25 dintre cele 32 de inscriptii in limba latina transportate la Paris, adica o parte a celor descoperite atunci si deja bine cunoscute istoriografiei de specialitate straine si romanesti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
