Arhivele sunt temple ale memoriei. Inauntrul lor, istoria se conserva prin mijlocirea actului scris. La fel cu societatea pe care o reflecta, arhivele sunt organizate si structurate pe institutii, familii si persoane creatoare de arhiva. Cu cat mai numeroase si bogate sunt arhivele pastrate, cu atat mai apropiata de realitate este reconstituirea istorica si mai veridica stiinta despre trecut. Dintre provinciile romanesti, Transilvania este cea mai bogata in arhive, cel putin pana la inceputul secolului al XIX-lea. Sunt perioade in care numarul documentelor pastrate in arhivele unui singur oras ardelean, precum Sibiu, Cluj, Brasov, Bistrita le intrece pe cele pastrate in cuprinsul Tarii Romanesti sau Moldovei din aceeasi perioada. Faptul se datoreaza, pe de o parte, productiei documentare superioare, iar pe de alta parte conservarii lor de-a lungul timpului, arhivele intracarpatice fiind mai ferite de vicisitudinile istoriei. Arhivele istorice ale Transilvaniei, ale institutiilor centrale din perioada voievodatului si a principatului autonom - un inestimabil tezaur national, cel putin la fel de valoros precum cel de la Moscova, dar mult mai putin mediatizat - se afla in buna parte in Arhivele Nationale de la Budapesta. Ce contine acesta si cum a ajuns acolo? Ce s-a intreprins pentru retrocedarea sa? Unor asemenea intrebari le raspunde istoricul Ioan Dragan, directorul Arhivelor Nationale din Cluj-Napoca in studiul ce urmeaza. (Radu Constantinescu)
A vorbi despre bogatia extraordinara a arhivelor din Transilvania nu este o afirmatie fara acoperire. Pe acest teritoriu s-au descoperit, la Tartaria (Alba), cele mai vechi marturii ale scrisului din sud-estul Europei, iar din epoca romana ni s-au pastrat mentiuni ale arhivelor municipale (tabularium) si chiar documente sui-generis, precum tablitele cerate si diplomele militare. Pe langa bogatie si vechime, arhivele Transilvaniei, incepand cu epoca medievala, sunt caracterizate prin diversitate si multiculturalism, reflectand evolutia istorica a regiunii. Asezarea la convergenta ariilor culturale central si est-europene se reflecta cel mai bine in ansamblul de limbi si grafii in care sunt scrise documentele: latina medievala si moderna, slavona, romana in alfabet chirilic si latin, maghiara medievala si moderna, germana in alfabet gotic si latin, armeana, greaca moderna etc.
Arhivele ardelene sunt locuri ale identitatii pentru toate natiunile si populatiile conlocuitoare ale provinciei: romani, maghiari, germani, evrei, armeni. Alaturi de istoriografia romana, arhivele ardelene sunt cercetate frecvent de istorici maghiari, germani, austrieci, slovaci, sarbi, dovedindu-se a fi totodata un patrimoniu romanesc si unul european demn de a fi cunoscut.
Loca credibilia - notariatele Evului Mediu
Primele documente autentice (diplome, in termen de specialitate) privind Transilvania sunt emanate de cancelaria regilor Ungariei din a doua jumatate a secolului al XII-lea. Cel mai vechi document intern din Transilvania, si implicit de pe teritoriul Romaniei, este o diploma a Capitolului de pe langa episcopia catolica din Alba Iulia, din anul 1231, privind vanzarea unei mosii din actualul judet Alba. Emitentul acestui act face parte din categoria locurilor de adeverire (loca credibilia) - primele institutii arhivistice de pe teritoriul tarii noastre -, insarcinate prin privilegiu regal cu misiunea de notariat si arhiva in evul mediu. Institutii de canonici, denumite capitlu, cand erau pe langa o episcopie (Alba Iulia, Cenad/Arad, Oradea) sau convent (Cluj-Manastur, Dealul Orazii), locurile de adeverire redactau acte de orice fel, intocmeau copii, participau la punerea in aplicare a poruncilor regale sau voievodale si raportau despre indeplinirea lor, pastrau arhiva, la care apelau toti cei interesati. Dupa secularizarea lor in secolul al XVI-lea, in urma reformei religioase, arhivele din Alba Iulia si Cluj-Manastur au devenit primele institutii publice de acest fel din cuprinsul tarii noastre. Ele au functionat pana in 1874.
In Evul Mediu, pe langa organismele Bisericii, au generat documente si arhive institutiile laice: voievodul si vicevoievodul, dieta, scaunele de judecata, unitatile administrative (comitatele, scaunele si districtele), comunitatile (orase, targuri, bresle), familiile si persoanele cu rang nobil sau burgheze. Foarte frecvent, documente ale institutiilor au ajuns in arhivele familiilor sau persoanelor care au indeplinit anumite dregatorii, conform unui obicei larg raspandit pana in epoca moderna, care confunda domeniul public cu cel privat. Asa, de pilda, in arhiva familiilor contilor Benffy, Kemeny, Josika s.a. se afla documente care apartin de fapt arhivei principelui sau guvernatorului Transilvaniei, comitatelor sau altor institutii publice, ale caror arhive s-au pastrat doar partial sau chiar au disparut. Asa s-au pastrat, de exemplu, la arhivele din Cluj-Napoca, intr-un fond familial, cateva documente emise de adunarea nobililor si cnejilor din districtul Caransebes din secolele XIV-XV, atestand functionarea uneia din putinele institutii romanesti, supravietuitoare intr-un regim de opresiune nationala.
"Registratura" de la Maria Tereza ni se trage
Administratia austriaca instaurata dupa 1691 a adus nu doar institutii noi si un sistem birocratic bine organizat, ci si o modalitate eficienta de emitere, inregistrare si arhivare a actelor, cunoscuta sub numele de "registratura" (Registratur), folosita in tot imperiul si generalizata in Transilvania sub Maria Tereza, din care se trage direct practica actuala in domeniu.
In secolul al XIX-lea, arhivele ardelene se aflau in posesia institutiilor pomenite, in activitate sau succesorale, dispersate pe intregul teritoriu. In acest context, biblioteci scolare, savanti precum Gheorghe Sincai, contele Iosif Kemeny sau Timotei Cipariu, societati culturale ale romanilor, maghiarilor si sasilor au inceput o activitate notorie de culegere a documentelor istorice, in copii sau in original, colectiile lor fiind pastrate si valorificate pana astazi. Avand scoala arhivistica vieneza, Franz Zimmermann organizeaza la 1876 arhiva sibiana, arhiva centrala a "natiunii sasesti", pentru public, cu sala de studiu si orar de cercetare si initiaza cursuri de paleografie pentru cei interesati.
Arhivele istorice ale Transilvaniei pleaca la Budapesta
In aceeasi perioada, ca o consecinta a pierderii autonomiei, prin anexarea la Ungaria din 1867, Transilvania isi instraina o parte foarte importanta a arhivelor sale istorice, care au luat drumul Arhivei Nationale Maghiare, infiintata la Budapesta in 1875; documentele au ramas instrainate pana astazi. Fondurile ardelene de la Arhivele Nationale Maghiare sunt in cantitate de 3.465 metri liniari si sunt grupate in sectiunea F. Ele contin documente din intervalul sec. XIII - XIX. Aici intra arhivele locurilor de adeverire de la Alba Iulia si Cluj-Manastur, cuprinzand cele mai importante documente din perioada secolelor XIII-XVI, dar si pentru secolele urmatoare, institutiile fiind active pana in sec. XIX. Se adauga arhiva Guvernului ardelean (Gubernium Transylvanicum) din perioada austriaca (1690-1872), care ilustreaza activitatea autoritatii supreme de stat dupa inlocuirea principelui cu reprezentantul imparatului de la Viena; de asemenea, Arhiva Comisariatului provincial suprem, organism militar, Arhiva Fiscala, cea a Contabilitatii ardelene, a autoritatilor provinciale din perioada 1848-1872 s.a. Din Banat, au fost transportate Arhiva administrativa si cea a episcopiei din Cenad. Lor li s-a alaturat tot atunci cel mai important fond de la Viena cu privire la Transilvania: Cancelaria aulica ardeleana din perioada 1686-1867, "ministerul" pentru Transilvania din capitala imperiului, in cantitate de 484 ml. Printre cele mai importante documente din acest fond arhivistic, cu valoare inestimabila privind identitatea noastra nationala, as aminti exemplarul original al celebrului Supplex Libellus Valachorum din 1791, primul program politic al natiunii romane, primele recensaminte generale ale Transilvaniei din secolul al XVIII-lea si nenumarate conscriptii (inventare generale) ale mosiilor si domeniilor feudale, din care reiese majoritatea indubitabila si contributia covarsitoare a romanilor la viata economica si sociala a principatului.
Cu alte cuvinte, o parte semnificativa a marturiilor documentare celor mai importante ale trecutului Transilvaniei - un imens tezaur documentar - se afla la Budapesta. Practic, in tara au mai ramas arhivele institutiilor administrative, culturale, religioase, economice, ale localitatilor, precum si ale familiilor nobiliare. Niciuna din provinciile istorice ale actualei Romanii nu se gaseste intr-o situatie asemanatoare.
Aceasta pozitie defavorabila Romaniei nu este unica pentru regiunea central si est-europeana, supusa unor mari modificari teritoriale si politice. Contenciosul arhivistic romano-maghiar are o istorie interesanta, urmand relatiile politice frecvent tensionate, fiind chiar ca o componenta secundara a lor. De-a lungul anilor, numeroase au fost tentativele statului roman de a reintra in posesia acestui valoros tezaur. Despre acestea, in episodul urmator.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
