Ziarul de Duminică

Armata de teracotă/ de Ziarul de duminică

Armata de teracotă/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

28.02.2013, 23:57 388

O ştire recentă ne îndeamnă să ne ocupăm mai în amănunt de o carte prezentată lunile trecute - "Armata de teracotă"*). În a doua parte a lunii aprilie, la Muzeul Naţional de Istorie a României, va fi deschisă o expoziţie de arheologie chineză în care vor fi expuşi soldaţi din teracotă care fac parte din celebra armată îngropată la Xi'an. "Este vorba de soldaţi şi un cal", a declarat Ernest Oberlander-Târnoveanu, directorul general al MNIR. Expoziţia intitulată "Comorile Chinei" va fi cea mai mare realizată de statul chinez în România în peste 60 de ani de relaţii diplomatice. Ea va reuni 101 piese din patrimoniul civilizaţiei chineze, care acoperă o perioadă ce începe cu neoliticul târziu (aproximativ 3.600 î.Hr.) şi se încheie cu secolul al XVIII-lea.

Anul trecut, Editura Litera a tradus în colecţia "Bestseller" volumul Armata de teracotă al lui John Man, una dintre cărţile pe această temă care explică unitatea acestei imense descoperiri arheologice.

În anul 1974, nişte ţărani care săpau un puţ lângă actualul oraş Xian au scos la iveală fragmente din câteva statuete de lut, deschizând astfel calea uneia dintre cele mai mari descoperiri arheologice din toate timpurile. Armata de Teracotă a uimit întreaga lume - 8.000 de războinici şi cai de lut în mărime naturală fuseseră îngropaţi in anul 210 î.Hr. ca o "armată a spiritelor", menită să păzească mormântul Primului împărat.
Strălucitul şi crudul conducător care a unificat China şi a construit primul Mare Zid era cuprins de dorinţa de a domina în viaţa de apoi aşa cum făcuse şi în aceasta. Împrejurul uriaşei sale movile funerare, deocamdată nedeschise, alte fose ascundeau o întreagă lume de demnitari, oşteni, armuri şi care de bronz. Cei 1.000 de războinici dezgropaţi până acum se află. alături de multe alte descoperiri, într-un spaţiu care atrage aproximativ două milioane de vizitatori pe an. Pe măsură ce săpăturile continuă, cu siguranţă ne aşteaptă şi alte surprize. Într-o bună zi, movila funerară va fi şi ea deschisă şi comorile sale legendare vor vedea lumina zilei.
Împletind istoria cu experienţa căpătată la faţa locului, în China, John Man reuşeşte să readucă la viaţă un popor străvechi, făcându-l să trăiască din nou in imaginaţia noastră.
Înălţimea, uniforma şi pieptănătura ostaşilor din teracotă variază în funcţie de rangul deţinut în cadrul armatei. Iniţial, soldaţii din teracotă ţineau în mâini arme adevărate (arbalete, săbii sau lănci) şi erau vopsiţi în culori foarte vii.

Iubitorul de istorie are cu ce se îndeletnici.

*) John Man - Armata de teracotă. Primul împărat al Chinei şi naşterea unei naţiuni. Editura Litera, colecţia Bestseller. Traducere din limba engleză de Marinela Piroteală

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO