Ziarul de Duminică

ATELIER / Vasile Gorduz pleaca a doua oara

ATELIER / Vasile Gorduz pleaca a doua oara

1. Atelierul Silviei Radu; 2. Altar improvizat in atelierul artistei; 3-5. Imagini de ansamblu din atelierul lui Vasile Gorduz; 6. Imparatul Traian tinand in brate simbolul „poporului român"; 7. Schita a unui bust reprezentandu-l pe Alin Gheorghiu

26.03.2009, 14:21 135

 
Prima oara, sculptorul Vasile Gorduz a plecat in crucea diminetii de vineri, 12 decembrie 2008. N-a luat cu el nimic, in afara de amintirile revigorante Ale unei vieti complete – de la parfumul Trifestiului natal din tinutul Orheiului, la bucuria unei iubiri frumoase alaturi de artista Silvia Radu si, de la implinirile artistice ale unui om care a simtit resuscitarea istoriei ca pe propria-i existenta (sau poate o alta?!), la credinta nestramutata intr-un Dumnezeu caruia nu a incercat niciodata, din umilinta si smerenie, sa-I fie in vreun fel pereche (desi probabil ca i-ar fi stat in putinta!). In schimb, a lasat in urma sa nenumarate si uriase semne. Dintre care, unele sunt pe cale sa dispara. Atelierul sau urmeaza sa fie evacuat. Sansa: inainte de pieirea lui, am fost acolo. Ceva ca un „Et in Arcadia ego".
 
In lumea artistilor, o parasire nu inseamna strict moartea, disparitia, ci o promisiune celesta si mereu tinuta de a umple golul absentei prin deplinul operei. Daca un poet este – conform imaginatiei lui Victor Hugo – „o lume inchisa intr-un om", un plastician (singurul semen al nostru dotat cu capacitatea plastica de a indumnezei materia, de a o modela!) apasa pe moalele pamântului si devine una cu plasmuirile sale. Ramânând in perceptia mentalului colectiv mai mult un obiect (durabil si ingemanat cu opera), decât o fiinta (trecatoare, pasagera prin filele Registrului Starii Civile). Poate ca tocmai de aceea, nu avem obisnuinta sa zicem „am citit un Eminescu", ci „am citit Glossa lui Eminescu". In schimb, intotdeauna spunem „am vazut un Pallady" sau „am admirat un Irimescu". Cine stie, poate ca este vorba de o mica si nevinovata sicana, pe care destinul o face creatorului de gânduri, mângâindu-l cumva un pic mai tandru pe vecinul sau, cel care „mânuieste" harul.
Vasile Gorduz a lasat in urma sa, mai intâi, o doamna trista, („Mi-e tare, tare, tare greu fara el!"), dar foarte tenace si devotata memoriei sale si al carei destin a consonat timp de o viata cu cel al lui Gorduz (chiar astfel il numeste, când vorbeste despre el: „Gorduz avea o pasiune deosebita pentru..."..."Gorduz tinea tare mult la ucenicii lui, de aceea, ei sunt si numiti asa, cu un soi de invidie, gorduzisti!"..."Intr-un fel, Dumnezeu l-a protejat, când singur, la 12 ani, a fost obligat sa ia viata in piept, si tot asa, si eu ma simt acum protejata, pentru ca El, Bunul Dumnezeu, ocroteste vaduvele si orfanii!").
A lasat apoi o istorie a istoriei insesi a spiritualitatii românesti.
L-a asezat pe imparatul tutelar Traian in locuri de rezonanta a puterii acestuia, o data la obârsie, adica la Sevilla (magicul creuzet andaluz, din care se trag si imparatul Hadrian, si pictorii Velasquez si Murillo, si poetul Antonio Machado!), cu privirea indreptata spre Guadalquivir. Si, apoi, la Roma, Cetatea Eterna de unde se infiripa o farâma din fiinta noastra nationala. Imparatul tine in brate simbolul „poporului român", o lupoaica cu cap de himera si, din inaltimea sa, privirea lui strabate secolele spunând parca: „Iata, veniti si vedeti, e viu, e cumsecade, e schimbator ca vremea, dar durabil ca bronzul!".
O, dar câte n-a mai lasat in urma lui, Vasile Gorduz!...
 
 
 
Va urma
 
 
amza_sebastian@yahoo.com    
 
 


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO