- Ruxandra Demetrescu, vorbind despre sculptură în general şi despre creaţia dvs. în special, a ales să-l evoce pe Baudelaire: "Sculptura este mult mai apropiată de natură... brutală... şi pozitivă precum natura..." V-aş propune să ne întoarcem la decalogul lui Lessing, din "Laocoon", care defineşte sculptura prin ceea ce nu este, sau, dacă vreţi, prin infirmităţile ei: "Poetul lucrează pentru imaginaţie, iar sculptorul pentru ochi. Acesta din urmă nu poate imita întreaga realitate decât rănind legile frumosului; nu reproduce decât o situaţie, în vreme ce poetul dezvoltă întreaga acţiune." Just (dacă e să ne uităm la grupul Laocoon, care reproduce o situaţie din vastul poem "Eneida"), dar incomplet. Cum ar defini un sculptor din zilele noastre sculptura?
- Dincolo de mijloacele tradiţionale ale modelajului, ale sculpturii în lemn sau în piatră, ale turnării în bronz, dincolo de canoanele estetice ale diferitelor epoci sau curente artistice, există pentru fiecare sculptor un mod personal de a privi şi de a face artă. Asta face, cred, să existe o mulţime de definiţii ale sculpturii.
Pentru mine, sculptura este forma de manifestare a stării mele creative.
Prin volum, material, spaţiu, dau viaţă formelor care vin din lumea interioară sau din realitatea ce mă înconjoară.
- Deşi vă cunosc sculpturile de multă vreme (fie grupate în expoziţii personale, fie "rătăcite" în ieşiri de grup), nu am avut până acum ocazia să intru în atelierul dvs. care, pentru mine, este cel mai grăitor, mai intens sugestiv cu putinţă muzeu Aurel Vlad. Senzaţia este copleşitoare şi, oarecum, inedită. Totul stă acolo ca pentru a fi privit, deci ca în muzeu, dar hieratismul şi solemnitatea găunoasă a muzeului dispare. Obiectele pot fi atinse şi mângăiate, înţelese altfel decât cu ochii. V-aţi gândit vreodată la sculptură (ca să revenim la Lessing), ca la o artă pentru orbi?
Nu, nu doresc să lucrez forme care să fie văzute prin pipăire, pentru că sculptura este "esenţă" în formă, ea poate fi văzută şi tactil, dacă se doreşte acest lucru. Dar, un alt fel de a deschide ochii oamenilor mă preocupă în lucrul meu: îmi doresc să creez acele lucrări care să reuşească să "lumineze", să creeze o vedere interioară chiar şi pentru aceia care se uită dar nu văd.
Ce înseamnă atelierul pentru dumneavoastră?
Este ceea ce este: spaţíu de transpunere al sculpturilor, spaţiu de expunere a lucrărilor, loc de întâlnire cu prietenii şi, în cea mai mare a timpului, laborator de creaţie.
Locul în care reuşesc să materializez intuiţiile, revelaţiile, întâmplările, locul unde trăiesc bucurii intense, dar şi momente mari de îndoială date de lucrul meu.
Poate, din această cauză, am de multe ori convingerea că atelierul este ''universul"meu cel pe care mi l-am dorit şi la care merg cu nerăbdare în fiecare dimineaţă ca să continui descoperirea lui.
Văd că modelaţi cu egală pasiune şi pricepere materiale dintre cele mai diferite. Aveţi, totuşi, o preferinţă? Şi, în continuarea aceleiaşi întrebări, care este cel mai prietenos lemn pe care-l ciopliţi? Dar cel mai evocator? Dar cel mai rebel?
Diversitatea lor vine din faptul că îmi aleg materialul din care să realizez o sculptură ţinând cont de starea, emoţia pe care vreau să o transmit.
Asa am lucrat "Aplaudacii" - 30 de personaje din hârtie de ziar din perioada ceauşistă sau, lucrarea "(Ne) Liniştea" - 21 personaje din tablă uzată prinsă cu pop nituri şi exemplele ar putea continua.
"Prietenos" cu mine şi cred că şi "evocator", este lemnul de plop, uşor de îmbinat, de patinat şi de cioplit, destul de uşor încât să-mi permită să lucrez sculpturi de mari dimensiuni pe care să le pot transporta în expoziţii.
"Rebele" sunt toate esenţele de lemn în care am lucrat (peste cincisprezece soiuri), pentru că reacţionează la diferenţele de temperatură şi umiditate, putând să intervină neplăcut prin crăpăturile, torsiunile, curburile, etc., în expresia unei sculpturi.
Aţi executat vreodată comenzi pentru spaţiul public? Sau gândiţi, pur şi simplu, în parametri monumentali, sub impulsul inspiraţiei, iar achiziţia publică este ulterioară?
Lucrările pe care le-am pus în spaţíul public sunt compoziţíi ieşite din căutările mele de atelier. Ele au fost apoi achiziţionate şi transpuse în lemn sau piatră.
Aşa sunt "Cortegiul sacrificaţilor" de la Memorialul Sighet, "Isus cu viţa de vie", "Joaca cu îngerul", ""Izvorul vieţii", "Coloana Mariei", etc., montate în diverse locuri din ţară şi din străinătate.
Dar aştept încă "Marea provocare" pentru o lucrare de spaţiu public.
Aţi fost decan la UNA Bucureşti, dar şi membru în varii comisii de evaluare şi achiziţii. Prin urmare, nu toate raporturile lui Aurel Vlad cu lumea se stabilesc în atelier. În aceste condiţii, ce şanse are, în opinia dvs. vechea şi buna breaslă a UAP? Mai e un organism util, viabil şi fiabil?
Chiar dacă în ultimii douăzeci de ani, conducerile U.A.P. nu au fost la nivelul aşteptărilor membrilor ei, totuşi, Uniunea a reuşit să fie viabilă şi să ne reprezinte interesele în relaţiile cu autorităţile şi cu statul.
Cred că vremurile nu sunt pentru a risipi, pentru a distruge ceea ce este deja construit.
Dacă se va dori (şi dacă o să ne pricepem) se poate formula mai clar misiunea ei, astfel încât, acţiunile pe care le va întreprinde, să producă rezultate mai utile şi cu fiabilitate crescută.
Cum poate (dacă poate) noua revistă "Arta" să ajute breasla?
Citesc revista "Arta" de peste patruzeci de ani. Cred că în această perioadă am citit şi mare parte din numerele scoase dinainte de această dată, cele pe care le-am găsit în biblioteci sau la prieteni.
Pentru mine şi pentru generaţia mea, "Arta" şi "Secolul XX" au făcut parte din formarea noastră ca artişti. Am rămas cu o mare dragoste faţă de aceste reviste. Mă bucur de fiecare dată când le găsesc în rafturile librăriilor şi le citesc cu aceeaşi fervoare.
George Segal sau Rodin? Tinguély sau Brâncuşi?
Fiecare este important, fiecare îşi are locul în această formă de cunoaştere.
Eu încerc să ajung la ei, să le cunosc opera şi să o înţeleg.
Aşa cred că voi reuşi să mă descopăr pe mine, cel la care vreau să ajung şi pe care vreau să-l pun în lumină prin lucrările pe care le creez.
Văzut în perspectiva unei posterităţi îndepărtate, ce şanse credeţi că are un Takashi Murakami (probabil cel mai bine vândut sculptor în viaţă)?
Nu ştiu. Istoria are logica ei în a selecta pe cei de care să-şi aducă aminte sau nu.
Nu am încercat niciodată să desluşesc această logică, dar sper că, dacă voi putea să duc până la capăt drumul pe care am pornit, istoria va consemna acest lucru.
Ce lucrări (sculpturi) aveţi în lucru, ce proiecte aveţi în vedere?Se poate trăi din propria artă în România anului 2011?
Am avut trei expoziţii personale în ultima perioadă. Acum urmează o perioadă de lucru în atelier, de noi căutări şi cu noi lucrări. Acum se nasc noile proiecte, noile expoziţii pe care doresc să le deschid.
Sigur că această activitate ar trebui să-mi aducă şi bani, să-mi asigure un trai decent, o siguranţă a existenţei. Uneori se produce şi acest lucru.
Dar, de cele mai multe ori, lucrările rămân în atelier răsplătindu-mă cu o bucurie tăcută pentru faptul de a le fi dat viaţă.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
