O femeie pare să aibă totul ca să fie fericită: s-a căsătorit din dragoste, şi-a urmat bărbatul într-o insulă, convinsă de el că în câţiva ani se vor întoarce în Anglia bogaţi. George este un englez cuceritor şi sclipitor de inteligent, Sabine este franţuzoaică, frumoasă, cu acele două atribute inimitabile - şarm şi şic. Ei sunt personajele romanului semnat de Monique Roffrey - "Femeia albă pe bicicleta verde", urmăriţi de la sosirea în Trinidad, la jumătatea anilor '50, cu planul unei şederi de trei ani.
Dar treptat cei doi se înstrăinează unul de celălalt: George Harwood se îndrăgosteşte de insula-paradis, el visează de la început să se stabilească aici definitiv, însă îşi ascunde intenţiile prin tot felul de strategii. Sabine, în schimb, nu este prizoniera unui vis ce se vrea împlinit cu orice preţ, ea chiar iese din cercul coloniei engleze ce semăna cu o buclă de sticlă, izolată şi protejată de viaţa celor din insulă.
Astfel Sabine ajunge să descopere sărăcia locuitorilor insulei şi lupta politică începută de Eric Williams pentru independenţa insulei. Asistă la mitinguri incendiare, înţelege şi că se naşte puterea celor de culoare, intuieşte că se apropie de sfârşit zilele dominaţiei britanice şi puterea albilor. Dar Sabine începe să-i scrie scrisori lui Eric Williams, ele formează un fel de jurnal al vieţii ei în Trinidad. Scrisori pe care nu i le trimite niciodată.
Scrisorile netrimise ajung sub ochii soţului ei când amândoi sunt bătrâni, înstrăinaţi unul de altul, trăind în insula ce-i ţine captivi. Sabine înţelege târziu că are în insula Trinidad rivala invicibilă, pentru că soţul ei s-a îndrăgostit iremediabil de paradisul Caraibelor. În toate experienţele ei, ca soţie şi mamă, trebuie să înfrunte magia locului şi forţa tăcută a locuitorilor, începând cu femeile care lucrează în casa ei şi încheind cu poliţiştii brutali pe care îi înfruntă.
Trinidad nu face excepţie de la fracturile istoriei la mijloc de secol XX: independenţa nu aduce prosperitate, oamenii politici propulsaţi de voinţa populară ştiu să-şi folosească abil şi popularitatea şi carisma, ca să-şi creeze propria putere, o dictatură a unor profitori, iar majoritatea trăieşte în aceeaşi cumplită sărăcie, în locuinţe insalubre, cu aceeaşi asistenţă medicală şi socială precară, se confruntă cu sistemul unei poliţii compuse din brute care terorizează şi abuzează, cu o justiţie ce se urneşte greu.
Cei cincizeci de ani înseamnă o viaţă de om pentru soţii Harwood şi două epoci istorice frământate pentru insula din Caraibe. Monique Roffey a absorbit detalii din poveştile propriei familii, dar romanul dovedeşte o implicare profundă în traseul pe care îl parcurg fostele colonii, cu o perspectivă cuprinzătoare asupra vieţii sociale şi politice, cu viziune incisivă, neiertătoare.
Pornind de la drama cuplului care la vârsta senectuţii nu cunoaşte pacea şi împăcarea, cartea investighează, ca într-un thriller, de la ce s-a pornit ca să se ajungă aici. Autoarea aduce pe harta ficţiunii un teritoriu nou, Trinidad, şi îndeasă în drama de familie multe altele: istorie şi politologie, antropologie şi dens studiu al mentalităţilor.
Monique Roffey demonstrează că ambiţia balzaciană de a fi secretarul istoriei nu a pierit, ci încă rodeşte. Romanul "Femeia albă pe bicicleta verde" dezvăluie despre insula din Caraibe mai multe decât zeci de volume de istorie şi sute de reportaje. În plus, îl obligă pe cititor să simtă lupta feroce din fericirea unei căsnicii şi infernul din insula-paradis.
Monique Roffey, Femeia albă pe bicicleta verde, traducere din limba engleză de Mirella Acsente, Editura Litera Internaţional, 2012, 506 pagini
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
