Nu ştii unde să îl situezi. Un bărbat solid (am aflat, 1,80 înălţime), îmbrăcat într-un hanorac roşu, cu rucsacul în spate, cu un aparat foto sofisticat, care bate zâmbitor, rar încruntat, Bucureştiul. Îşi alege obiectivul, îi dă târcoale, îşi fixează punctul, aşteaptă răbdător raza de soare şi, după îndelungi pregătiri, face clic. Ai zice că e un turist avar de imagini, dar îmbrăcămintea îl arată mai degrabă ca pe un alpinist rătăcit printre "munţii" oraşului. Nici lungile minute petrecute la pândă lângă un loc până să îi capteze ceea ce el consideră că merită să se vadă nu par a aparţine turistului.
Alexandru Brumărescu (foto 1), născut la 28 august 1945, a făcut Facultatea de Geologie - Geografie a Universităţii din Bucureşti, apoi timp de 30 de ani a fost un montaniard, în toate sensurile cuvântului, trăitor în munţi şi îndrăgostit de ei. A lucrat la staţiile meteorologice Vârful Omu şi Cota 1500 şi la Staţia de supraveghere a radioactivităţii mediului de la Babele, doctoratul şi l-a făcut în aerofotointerpretare şi cartografiere morfologică. A fost membru al echipei de salvamont Sinaia II, participând la numeroase acţiuni de salvare în munţi. A urcat şi în Alpii Francezi şi Elveţieni şi, povestind, faţa uriaşului cu hanorac roşu se luminează de un zâmbet de îndrăgostit fericit. În afară de munte, dar legate de el, mai are două pasiuni, muzica de operă şi clasică (dragoste insuflată, zice, de un alt mare alpinist şi meloman, Nicolae Sbârcea, de la Asociaţia Sportivă a Armatei, Braşov) şi fotografia. Deşi cea mai tânără, ivită după vârsta de 40 de ani, pasiunea pentru fotografie a pus stăpânire pe el. De la primele imagini, făcute cu un "amărât de Smena", până astăzi, când, a devenit deja profesionist, a fost în continuă căutare. De suflet al imaginilor. L-a arătat în diversele expoziţii pe care le-a avut (Palatul Parlamentului, Palatul Culturii din Ploieşti, Cheia) - la simpozioanele anuale "Omul şi natura" etc... A realizat în repetate rânduri cărţi poştale ilustrate, pliante, fotografii de-ale lui ilustrează o serie de lucrări enciclopedice - în limba română sau în limbi străine, precum Dicţionarul monumentelor şi locurilor celebre din Bucureşti sau Romania. An Encyclopedic Survey, publicate de Editura Meronia. În ultimii ani a adunat o adevărată arhivă foto Bucureşti, din care pregăteşte, la aceeaşi editură, un album consacrat Capitalei. Din care ne-a oferit câteva clişee, pe care le vom prezenta, în serii de circa 10 exemplare, începând cu acest număr al ZD.
Centrul Istoric
Strada Smârdan (foto 2-3). Fosta "Uliţă Nemţească" primeşte în 1878 numele unei redute cucerite de români în Războiul de Independenţă. Situată în zona comercială a oraşului, între Lipscani şi Curtea Veche, aici erau băcănii care vindeau "delicateţuri evropeneşti", dar şi hoteluri şi bănci.
Curtea Veche (Muzeul "Curtea Veche", foto 4). Curtea Domnească denumită Curtea Veche după părăsirea ei în 1775 şi înfiinţarea Curţii Noi din Dealul Spirii, datează din a doua jumătate a sec. XIV. În secolul următor, Vlad Ţepeş a extins şi a fortificat cetatea, iar Mircea Ciobanul a ridicat aici o construcţie solidă, unde primea oaspeţi străini. Fiind avariată, a fost demolată după 1640, Matei Basarab ridicând pe locul ei o reşedinţă cu aspect de palat domnesc. Distrusă de incendiul din 1718, este abandonată, pentru o vreme stăpânii locului devenind hoţii, vagabonzii, cerşetorii, "Craii de Curte Veche". Astăzi se mai păstrează doar subsolurile Palatului Domnesc în care, în 1972, s-a deschis Muzeul "Curtea Veche".
Biserica "Curtea Veche" (foto 5). Cea mai veche biserică din Bucureşti, cu hramul "Sf. Anton", a fost construită de Mircea cel Bătrân şi a servit ca loc de înscăunare pentru mulţi domni ai sec. XVI-XVIII. Atât biserica cât şi Curtea Domnească, la marginea căreia se afla, au ars în incendii de multe ori şi au fost prădate de turci şi de tătari. De-a lungul timpului a suferit transformări importante, atât în privinţa dimensiunilor cât şi aspectului exterior, însă restaurarea din anii 1930 i-a redat înfăţişarea originară şi actuală.
Hanul lui Manuc (foto 6). Construit pe o parte a Curţii Domneşti, în 1806-1808, hanul a fost proprietatea bogatului negustor armean Manuc Bei (Emanuel Mârzaian), ce s-a făcut util în vremea fanarioţilor, atât turcilor, cât şi ruşilor. Han pitoresc şi complex comercial, de unde se putea procura orice, avea nu mai puţin de 23 de prăvălii şi multe odăi, pivniţe şi magazii, iar în curte grajduri pentru cai. Modernizat în a doua parte a sec. al XIX-lea, este redeschis ca Hotel Dacia, devenind un reper al vieţii Capitalei, prin întrunirile politice, dar şi balurile desfăşurate aici.
Biserica Bărăţia(foto 7) este cea mai veche biserică romano-catolică din Bucureşti, menţionată încă din 1578. Îşi ia numele de la barati (minoriţi - călugări franciscani) sau de la brat (frate, în limba slavă). Distrusă fie de turci şi tătari, fie în incendii sau cutremure, biserica a fost refăcută de fiecare dată, clădirea în stil romanic, cu turnul înalt de 35 m, impunându-se în arhitectura zonei vechi a oraşului.
Strada Lipscani (foto 8-9). Veche arteră a Capitalei, "Uliţa cea Mare", amintită încă din 1589 , pornea de la Curtea Domnească şi ajungea la "Târgul din Lăuntru", situat în jurul Bisericii "Sf. Gheorghe-Nou". Stradă comercială, aici erau desfăcute mărfuri aduse de negustori de la Lipsca/ Leipzig, de unde numele dat acesteia. Avea multe prăvălii, unele foarte înguste, cu o mică faţadă spre stradă, cu vitrină, unele existente şi astăzi, deşi într-o avansată stare de ruină.
Strada Lipscani (foto 10-11). Clădirile de pe această veche arteră comercială au arhitectură variată, ce ilustrează toate stilurile secolului XIX, de la clasicism la art nouveau. Este o stradă nu doar cu magazine, ci şi cu ateliere, hanuri, cafenele, bănci şi teatre.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
